Mult așteptatul meci de volei programat marți, 1 februarie 2022, la Sala Sporturilor Ion Kunst Ghermănescu dintre CSM Lugoj și echipa turcă Aydin BBSK s-a încheiat cu scorul de 2 – 3 (25 – 22; 24 – 26; 25 – 22; 20 – 25; 9 -15).
Zece seturi de superb spectacol sportiv au decis soarta sferturilor de finală din CEV Challenge Cup, dintre echipele de volei feminin CSM Lugoj și Aydin BBSK. Din păcate, n-a fost să fie! Deși Lugojul a avut momente de joc demne de Cupa Campionilor, n-am scăpat nici de această dată de blestemul lui 2 – 3 din turul din Turcia, de la Aydin, și din obsedantul meci cu Alba Blaj.
Echipa Lugojului, încurajată de un public fenomenal, a condus de două ori la seturi, cu 1 – 0 și 2 -1, dar a fost egalată și a pierdut, ca într-o dramă perfectă, în actul cinci, cu 9 – 15.
Momentul decisiv, observat de toți cei prezenți la meci, specialiști sau nu, a fost setul al doilea, care putea tranșa soarta partidei. A fost un set dominat de CSM Lugoj, care a condus cu 8 – 3, 12 – 5, 15 – 8, 19 -16, scor la care banca tehnică a CSM Lugoj cere time out. Echipa turcă egalează, exasperant, la 19, ne desprindem la 21 – 19, dar în final pierdem pe mâna noastră, cu 24 – 26, un set decisiv în economia partidei, înainte ca oboseala să-și spună cuvântul.
Întregul meci a fost dominat de răsturnări dramatice de situație, de urmăriri în care competitoarele s-au talonat îndeaproape, la cel mult două – trei puncte distanță și de mingi ”imposibile”, salvate în extremis, mai ales de jucătoarele din Turcia. Momentele de joc superb au alternat uneori cu greșeli individuale incredibile, ”copilărești”, dar perfect explicabile prin tensiunea partidei.
După încheierea partidei, care a durat peste două ore și jumătate, am consemnat două opinii interesante venite din partea antrenorilor celor două echipe.
Antrenorul turc Alper Hamurcu a recunoscut că diferența a făcut-o setul doi, în care sportivele noastre au fost la un punct de victorie, iar Ugljesa Segrt de la CSM Lugoj a observat că în setul respectiv ”nemaiavând ce pierde, antrenorul turc a trimis la înaintare rezervele. A riscat și a câștigat. Astfel de meciuri, cum au fost cele două cu echipa turcă, fac frumusețea acestui sport, voleiul. Nu am ce să le reproșez fetelelor, s-au dăruit la maximum în acest meci”. Iar restul e istorie.
Aydin BBSK va merge în semifinale, unde o așteaptă o misiune grea, în fața unei echipe de top din Italia, iar Lugojul se va concentra pe campionat, unde speră să obțină o clasare cât mai bună, un loc patru (după spusele lui Segrt), cu perspective europene și la anul. Greta Szakmari, jucătoarea maghiară de la Aydin (nr. 3) a fost desemnată MVP, cea mai bună jucătoare a meciului.