Administrațiile locale din mediul rural, aflate în apropierea Lugojului, nu pierd vremea și își pregătesc din timp toate documentațiile necesare introducerii rețelelor de gaz metan, atunci când programul va primi finanțare și va fi demarat de către Guvernul României.
Astfel, pentru a obține un punctaj mai mare, comunele Găvojdia, Știuca și Victor Vlad Delamarina își unesc forțele și fac toate eforturile pentru ca startul finanțărilor să nu le prindă nepregătite.
”Lucrăm la studiul de fezabilitate, împreună cu partenerii de la Știuca și Victor Vlad Delamarina, dar suntem și în faza în care încheiem angajamente cu proprietarii de locuințe, astfel încât să putem obține un punctaj mai mare. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. În Găvojdia, avem circa 700 de gospodării și cu tot cu cele din celelalte două comune se vor strânge aproape 2.000 de angajamente. Vrem să fim pregătiți, atunci când se dă drumul sesiunii de finanțare, lucru care ar putea să se întâmple în toamna acestui an”, ne-a declarat Dănuț Stoica, primarul comunei Găvojdia.
Magistrala de gaz a României, dar și cea nou introdusă – BRUA (Bulgaria – România – Ungaria – Austria) trec pe teritoriul acestei comune, astfel că edilii locali au intabulat deja terenul pe care va fi construită stația și a obținut toate avizele necesare.
La fel ca administrațiile locale din Găvojdia, Știuca și V.V Delamarina procedează și cea din Nădrag, care deși are introdus gazul în localitatea centru de comună, încă de pe vremea lui Ceaușescu, vrea rețea și în satul Crivina, precum și cea din Boldur sau Coșteiu, care, de asemenea, are gaz în centrul de comună, dar vrea și pentru satele aparținătoare,
Proiecte pentru 70 de localități
Anul trecut, Consiliul Județean Timiș a creat cinci Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), în care au fost cuprinse 70 de localități din Timiș, printre care A.D.I Gaz Est, cu 15 comune plus orașul Făget ce totalizează peste 35.000 locuitori, A.D.I. Gaz Vest – 78.000 de locuitori, cu 22 de comune care au aderat la asociație, A.D.I Gaz Nord, cu opt comune și orașul Recaș – 32.000 de locuitori, A.D.I. Gaz Centru, cu nouă comune – 25.000 locuitori și A.D.I Gaz Sud cu Deta, Gătaia și alte 13 comune însumând aproximativ 44.000 de locuitori.
După realizarea documentației, a studiului de fezabilitate, toate actele vor fi depuse la Transgaz și la organismele care avizează această investiție. Dacă lucrurile merg bine, se estimează că la finalul proiectului peste 200.000 de locuitori ai județului vor beneficia de alimentare cu gaz.