Pandemie, pandemie, dar asistații sociali din Coșteiu vor presta munci în folosul comunității în 2022 sau cel puțin așa au decis aleșii locali din comuna Coșteiu.
În cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Local Coșteiu din luna ianuarie s-a aprobat ”Planul de lucrări de interes local, aferent anului 2022, ce vor fi executate de către beneficiarii de ajutor social, conform Legii nr. 416/2001 – privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare”.
Beneficiarii venitului minim garantat vor avea la dispoziție o gamă largă de domenii în care să presteze muncă în folosul comunității. În sezonul rece, principalele activități vor fi îndepărtarea zăpezii de pe străzi, alei, trotuare și împrăștierea materialelor antiderapante acolo unde și când e cazul. Aceste lucrări se vor desfășura în lunile decembrie, ianuarie, februarie și martie.
Lunar, aceștia vor avea de lucru de la strângerea gunoaielor de pe marginea drumului
județean și a drumurilor comunale, curățirea șanțurilor de scurgere a apei, întreținerea trotuarelor și acostamentului în centrul comunei, la strângerea gunoaielor, golirea coșurilor de gunoi, îndepărtarea mărăcinișurilor, a resturilor vegetale, a tufișurilor, tăierea copacilor și
crengilor uscate, transportarea acestora în locuri special destinate și văruirea podurilor și podețelor, a copacilor de-a lungul drumului județean.
Nu au fost uitate nici intervențiile ocazionale precum plantarea de flori, udarea acestora, scoaterea buruienilor din rondourile de flori, întreținerea aleilor sau diferite activități de întreținere și reparații, cu ocazia producerii unor fenomene natural (ploi torențiale, vânt puternic, incendii, cutremure etc.).
Nici malurile apei nu au fost uitate. Asistații sociali vor trebui să îndepărteze vegetația specific crescută în albia pârâurilor, să se ocupe de strângerea gunoaielor depozitate în aceste zone, de decolmatare și săpături manuale.