După ani de zile în care a ignorat cu încăpățânare reabilitarea uneia dintre cele mai dezastruoase artere rutiere, în ciuda sloganului de campanie “de la periferie spre centru”, administrația locală a anunțat că una dintre primele lucrări de infrastructură programate în acest an este reabilitarea prin asfaltare a drumului din cartierul Mondial-Bocșei, de la intersecția cu șoseaua care duce la Reșița până la ieșirea din Lugoj spre localitatea Herendești.
Deși în anii trecuți a pasat de fiecare dată problema către autoritățile județene, susținând că drumul este în administrarea Consiliului Județean Timiș, incluzându-l apoi în proiectul cu fonduri europene pentru zonele defavorizate ce se derulează până în 2023, pe raza UAT Lugoj, acum executivul total și-a schimbat cu 180 de grade decizia, manifestând o grijă suspect de apropiată față de cei din Mondial-Bocșei.
Să fie oare, alegerile locale, determinarea “eforturilor” administrative pentru asfaltarea unui drum dintr-un cartier defavorizat?
“Avem proiect, avem tot și vrem să asfaltăm cât de curând cei 900 de metri din drumul Herendeștiului”, a spus Francisc Boldea, primarul Lugojului, la ședința ordinară a Consiliului Local Lugoj, din 30 ianuarie.
Drumul din cartierul Mondial Bocșei are cea mai mare porțiune acoperită cu piatră cubică, o parte cu beton și nu a fost reabilitat niciodată, în ultimii 30 de ani.