Reprezentanții administrațiilor locale din cele două unități administrativ teritoriale vor să finalizeze majoritatea lucrărilor la infrastructura rutieră.
Edilii locali din Găvojdia au dat startul lucrărilor de asfaltare a străzilor rămase nemodernizate în localitatea – centru de comună, Lugojel, Jena și Sălbăgel.
În primele trei sate acestea se execută cu bani de la Uniunea Europeană, printr-un proiect câștigat prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în valoare de un milion de euro.
”Cele mai multe drumuri vor fi asfaltate la Lugojel. În acest sat va fi reabilitată șoseaua principală și alte cinci artere laterale. La Găvojdia vor mai fi modernizate încă două artere, iar la Jena – drumul către Cimitirul Ortodox. Acestea se realizează cu banii obținuți prin AFIR. La Sălbăgel vom asfalta o stradă lungă de 700 de metri, cu fonduri de la bugetul local. Tot din bani proprii vom mai pava o stradă în Jena. Acolo va trebui introdusă și rețeaua de canalizare, astfel că am luat decizia pavării, pentru a nu tăia asfaltul”, ne-a declarat Dănuț Stoica, primarul comunei Găvojdia.
Drumuri județene reabilitate
Și trei localități din comuna Bethausen au beneficiat în cea de-a doua decadă a lunii mai de reabilitări pe drumurile județene, asfaltate cu mai mulți ani în urmă. Este vorba de satele Cliciova, Cladova și Bethausen.
“Au fost reabilitați trei kilometri de drumuri județene în intravilanul acestor sate. Lucrările s-au efectuat la cererea noastră, a administrației comunei Bethausen, pentru că aceste șosele erau destul de distruse. De aceea, chiar vreau să mulțumesc celor din Consiliul Județean Timiș, în special domnului Călin Dobra, pentru promptitudinea de care a dat dovadă, dând imediat curs solicitării noastre“, ne-a declarat Ioan Lihoni, primarul comunei Bethausen.
În ultima perioadă, Consiliul Județean Timiș a dispus efectuarea de lucrării la infrastructura rutieră pe mai multe drumuri din estul județului, care au necesitat astfel de intervenții, cum ar fi Nădrag – Crivina sau Fârdea – Făget.