Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Lugoj au identificat marţi, 10 martie, un bărbat în vârstă de 36 de ani, bănuit de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale situate pe raza municipiului.
Bărbatul, din localitatea Temereşti, ar fi pătruns în nopţile de 19 ianuarie şi 1 februarie, într-o societate comercială, de pe strada Timişorii de a furat mai multe materiale de construcţii, unelte electrice şi materiale neferoase, în valoare de aproximativ 17.000 de lei. De asemenea, în noaptea de 21 februarie, el ar fi pătruns prin efracţie într-o altă firmă, tot de pe strada Timişorii, de unde a sustras componente electrice şi materiale neferoase, în valoare de 1.130 de lei.
Din prejudiciul total, poliţiştii au reuşit recuperarea a peste 2.000 de lei.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J. Timiş, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj pentru luarea măsurilor legale.