Şapte copii de la Şcoala Gimnazială „Anişoara Odeanu” împreună cu profesoara Corina Căprariu, vor participa sâmbătă,14 decembrie, la cea de-a patra ediţie a concursului de badminton „Shuttle Time”. Concursul se va desfăşura la Liceul Teoretic „David Voniga” din Giroc şi va reuni sportivi din Timiş, Arad, Sibiu dar şi din Elveţia şi Italia.

„Concursul se va desfăşura pe categoria de simplu fete şi băieţi, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a. Noi vom participa cu şapte copii şi sperăm să ne clasăm cât mai bine, aşa cum am făcut-o şi la Arad când copiii au obţinut locurile II şi III”, a declarat Corina Căprariu.
Programul „Shuttle Time” este dezvoltat prin Badminton World Federation şi se adresează atât elevilor, cât şi profesorilor. În proiect sunt înscrise 83 de şcoli din 24 judeţe, iar cele mai multe, 19, sunt din judeţul Timiş. Prin acest proiect ce a debutat în noiembrie 2012, Federaţia Română de Badminton pune la dispoziţia învăţătorilor şi profesorilor un program gratuit de învăţare, format din suport de curs, videoclipuri educative şi cursuri ce îmbină teoria cu practica.