Consiliul Judeţean Timiş (CJT), prin Direcţia pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş a scos la achiziţie în cursul lunii septembrie mai multe lucrări care privesc infrastructura unor drumuri judeţene.
Consiliul Judeţean Timiş (CJT), prin Direcţia pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş a scos la achiziţie în cursul lunii septembrie mai multe lucrări care privesc infrastructura unor drumuri judeţene. „Nu ştiu ce şanse au anul acesta să fie finalizate, dar este foarte important că le-am putut scoate la licitaţie şi că putem să începem lucrările”, ne-a declarat Titu Bojin, preşedintele CJT.
În ceea ce priveşte partea de est a judeţului Timiş, în discuţie sunt şapte obiective de investiţii. În primul rând este vorba de asfaltarea drumului DJ 584 pe o lungime de 7,1 km, între Ştiuca şi Zgribeşti, lucrare pentru care a fost alocată o sumă ce depăşeşte cu puţin 6,5 milioane de lei.
Alte două lucrări sunt pentru reabilitarea sau modernizarea DJ 592 D (Lugoj – Ohaba Forgaci) pe o lungime de 11,66 km, şi DJ 681A (Fârdea – Traian Vuia – Mănăştiur) în lungime de 14,7 km. Pentru prima lucrare suma estimativă alocată este de 13,8 milioane lei, în vreme ce la a doua sunt în joc 19,6 milioane lei.
Pentru alte trei drumuri judeţene s-au scos la licitaţie lucrări de contrucţii care prevăd turnarea de îmbrăcăminte bituminoasă uşoară. În această categorie figurează 6,13 kilometri din DJ 585 (porţiunea de la DN 58A şi până în localitatea Visag), pentru care s-au alocat 4,5 milioane de lei, cei 5,3 kilometri din DJ 681C, care leagă Sudriaş de Leucuşeşti şi care beneficiază de 5,2 milioane de lei şi alţi 4,4 kilometri din acelaşi drum judeţean, dintre Bârna şi Săceni, având alocată o sumă maximă de 5,3 milioane de lei.
„Eu îmi doresc ca aceste lucrări să se realizeze, pentru că avem nişte bani anul acesta pe care i-am redistribuit către drumuri şi ar fi păcat să nu se înceapă măcar. N-aş vrea să spun că se vor finaliza în acest an, pentru că nu voi agrea ideea de a lucra pe timp nefavorabil ca să aruncăm banii pe drum. Dar ele pot fi începute cu partea de infrastructură a drumului respectiv, cu partea de pregătire pentru turnarea asfaltului”, ne-a mai spus Titu Bojin.