Primăria a dat startul unei campanii de amploare prin care lugojenii care nu şi-au plătit taxele şi impozitele din urmă sunt somaţi în scris să o facă în cel mai scurt timp, în caz contrtar urmând să le fie puse popriri direct pe venituri.
Primăria a dat startul unei campanii de amploare prin care lugojenii care nu şi-au plătit taxele şi impozitele din urmă sunt somaţi în scris să o facă în cel mai scurt timp, în caz contrtar urmând să le fie puse popriri direct pe venituri.
Primele somaţii au fost deja trimise la adresele restanţierilor din oraş. „Am pregătit un număr de 9.800 de somaţii de plată pentru taxele şi impozitele restante. Până în prezent am şi trimis prin poştă aproximativ 5.000, iar în zilele acestea le trimitem pe restul, astfel încât să finalizăm până pe data de 20 decembrie”, ne-a declarat Graţiela Jivan-Ciurescu, şefa biroului de profil din cadrul Primăriei.
Angajaţi ai serviciului efectuează ore de muncă nu tocmai plăcută, aceştia trebuind să închidă în plicuri şi să ştamplileze, apoi să depună la poştă aproximativ 500-600 de somaţii în fiecare zi. Totuşi, munca dă roade, ghişeul fiind plin în aceste zile, contribuabilii fiind mai motivaţi să plătească la gândul că li se vor trage sumele direct din conturile de salarii dacă nu o fac la timp.
Acces în premieră direct la conturi
Coordonatoarea Biroului de Taxe şi Impozite ne-a explicat şi că, începând din acest an, Primăria nu mai trebuie să parcurgă etape extrem de anevoioase până să ajungă la executarea silită a datornicului: „Avem semnat un protocol cu Direcţia de Finanţe prin care din acest an avem acces direct în baza lor de date. Acest fapt ne uşurează munca enorm, pentru că putem avea acces direct la banca cu care lucrează datornicul şi la contul său, putând pune poprire pe venituri direct din cont. În trecut trebuia să apelăm la ANAF pentru fiecarte contribuabil, apoi să trecem de mai multe etape care ne încetineau munca”.
Administraţia locală speră ca în urma trimiterii acestor somaţii, cel puţin 40 % dintre restanţieri să se prezinte la ghişeu.
Jumătate sunt datornici
Data limită până la care au putut fi achitate impozitele şi taxele datorate de contribuabili pentru anul 2013 a fost 30 septembrie. Aproape 17.000 de lugojeni erau restanţieri la plata impozitelor locale după termenul limită, intrând în penalizări. Conform legii, după data limită se percep majorări de întârziere de 2% pe lună sau fracţiune de lună. După cum se ştie, taxele şi impozitele locale percepute de către Primăria Lugoj au două termene legale de plată. Primul a expirat la 31 martie, iar celălalt s-a încheiat pe 30 septembrie.
Primăria Municipiului Lugoj are în evidenţe un număr de 33.100 de contribuabili care trebuiau să-şi achite impozitul pe proprietăţi în 2013. Dintre aceştie 1.714 sunt firme. Până la data de 30 septembrie, şi-au achitat integral impozitul 16.150 de lugojeni de la care s-a încasat suma de 11.525.000 de lei.
Contribuabilul restanţier care a primit o somaţie de plată are la dispoziţie 15 zile pentru a evita poprirea contului. Potrivit legii, măsurile de executare silită prin poprire a conturilor nu obligă la audierea prealabilă a contribuabilului.
Programul casieriei de Taxe şi Impozite este luni, marţi şi joi între orele 8.00-15.00, miercuri, între orele 8.00-15.00, 15.30-17.00 şi vineri între orele 8.00-14.00. Programul include o pauză de 15 minute începând de la ora 11.
Impozitul pe anul 2014 va putea fi plătit începând cu data de 8 ianuarie.