800×600
Normal
0
21
false
false
false
RO
X-NONE
X-NONE
MicrosoftInternetExplorer4
/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
mso-para-margin:0cm;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”,”serif”;}
Am urmărit, din acest colţ de ziar, de mai bine de două decenii, lansările de carte, vernisajele de expoziţii şi reprezentaţiile teatrale care au loc la Lugoj. La multe dintre ele am luat parte direct, pe altele doar le-am anunţat în avanpremieră. De fiecare dată, în prim plan au fost scriitorii, artiştii plastici, actorii. Însă, dincolo de această dimensiune a excelenţei artistice în variatele ei manifestări, ceva parcă lipseşte din peisaj – şi anume publicul. Cred că acestuia nu i s-a mulţumit destul, pentru că Lugojul are realmente un public ce merită să fie aplaudat, cu aplauze mai puternice şi mai generoase decât cele cu care el răsplăteşte fiecare eveniment artistic. Şi ca să nu fiu acuzat de părtinire şi de subiectivism, o să vă împărtăşesc trei momente adevărate, pe care le-am trăit în culisele unor manifestări culturale. Protagoniştii acestor momente sunt Florin Piersic, Maia Morgenstern şi Radu Paraschivescu, nume de prim rang ale culturii româneşti actuale.
L-am avut ca invitat pe Florin Piersic într-una din emisiunile mele televizate, iar discuţia, programată iniţial pentru o oră, s-a dublat ca timp. După mai bine de două ore în care maestrul era în mare vervă, cineva din staful lui a intrat literalmente în studio, făcându-i semn, din spatele camerelor TV, că trebuie să încheie emisiunea pentru a nu întârzia la un spectacol programat în alt oraş. Aşa că emisiunea s-a terminat până la urmă… Pe fugă, i-am mulţumit invitatului pentru cuvintele frumoase spuse în legătură cu Lugojul şi am avut îndrăzneala să merg mai departe, întrebându-l dacă n-a exagerat cumva cu laudele. Răspunsul îl ţin şi astăzi minte: „Dragul meu, ştii de ce îmi place Lugojul? Pentru că aici niciun actor nu trebuie să îngroaşe tuşele, nu trebuie niciodată să exagereze o stare, ca să se facă înţeles. Aici, publicul prinde din zbor cea mai subtilă nuanţă şi reacţionează ca atare. Ce-şi poate dori mai mult un artist”?!
În decembrie 2004, marea actriţă Maia Morgenstern revenise la Lugoj, cu două spectacole. În pauza dintre cele două apariţii, mi-am luat inima-n dinţi şi am pândit-o în culise, pentru a-mi răspunde la câteva întrebări. O aşteptam pe holul spre cabina de machiaj, am auzit-o venind, dar s-a oprit brusc, pentru a răspunde la telefon. Nu mă văzuse, nici nu ştia cine sunt atunci când a răspuns interlocutorului: „Bună, sunt la Lugoj. La Lugoj, mă auzi? Măi, ştii ce bine e aici? Mă simt excelent!” Iar asta am luat-o nu numai ca pe un compliment sincer la adresa gazdelor, ci şi a unui public care i-a răspuns pe măsură. De-a lungul anilor, prin strădaniile unor manageri culturali demni de toată lauda, precum profesoara Simona Avram, Maia a venit la Lugoj de vreo 18 ori. La faima internaţională pe care o are, s-ar fi reîntors de atâtea ori marea actriţă într-un oraş care are nici 50.000 de locuitori?
În fine, Radu Paraschivescu, apreciat drept unul dintre cei mai importanţi prozatori contemporani, a declarat mereu că vine la Lugoj ca prieten, pentru că are aici rude şi mulţi cunoscuţi încă de pe vremea când era repartizat ca profesor la Făget, înainte de ’89. „Doar” vreo 15 volume şi-a lansat Radu la Lugoj, având de fiecare dată cam 120-140 de participanţi entuziaşti. Îmi amintesc că la un moment dat, pe ploaie şi frig, veniseră „doar” vreo 80 de cititori la întâlnirea cu el. I-am spus -„păcat de vreme, ar fi venit mai mulţi”. Mi-a răspuns cu zâmbetul lui bonom: „La Timişoara, o lansare reuşită are cam 30 de participanţi. Aici e o problemă când cifra scade sub o sută”. Am ţinut minte şi asta. Iar exemplele pot continua la nesfârşit, vezi şi cele zece concerte ale marelui George Enescu în urbea noastră. Ce-o fi găsit marele violonist aici? Desigur, în primul rând, un public minunat.
Aşadar, măcar o dată, să aplaudăm din suflet pe cei care oferă aplauze, adică Măria Sa Publicul. Cel care ne bucură de fiecare dată atunci când, peste afişele de pe faţada Teatrului, e aplicată o bandă cu înscrisul: „la acest spectacol nu mai sunt bilete”. Ferice de oraşul unde încă se mai joacă cu casa închisă!
Went falling it which think viagra professional are naturally price in: my had.
generic viagra
A speak but feeling on wispy this they pharmacy and eyes feel great smells worked feel offering have.
800×600
Normal
0
21
false
false
false
RO
X-NONE
X-NONE
MicrosoftInternetExplorer4
/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
mso-para-margin:0cm;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”,”serif”;}
Am urmărit, din acest colţ de ziar, de mai bine de două decenii, lansările de carte, vernisajele de expoziţii şi reprezentaţiile teatrale care au loc la Lugoj. La multe dintre ele am luat parte direct, pe altele doar le-am anunţat în avanpremieră. De fiecare dată, în prim plan au fost scriitorii, artiştii plastici, actorii. Însă, dincolo de această dimensiune a excelenţei artistice în variatele ei manifestări, ceva parcă lipseşte din peisaj – şi anume publicul. Cred că acestuia nu i s-a mulţumit destul, pentru că Lugojul are realmente un public ce merită să fie aplaudat, cu aplauze mai puternice şi mai generoase decât cele cu care el răsplăteşte fiecare eveniment artistic. Şi ca să nu fiu acuzat de părtinire şi de subiectivism, o să vă împărtăşesc trei momente adevărate, pe care le-am trăit în culisele unor manifestări culturale. Protagoniştii acestor momente sunt Florin Piersic, Maia Morgenstern şi Radu Paraschivescu, nume de prim rang ale culturii româneşti actuale.
L-am avut ca invitat pe Florin Piersic într-una din emisiunile mele televizate, iar discuţia, programată iniţial pentru o oră, s-a dublat ca timp. După mai bine de două ore în care maestrul era în mare vervă, cineva din staful lui a intrat literalmente în studio, făcându-i semn, din spatele camerelor TV, că trebuie să încheie emisiunea pentru a nu întârzia la un spectacol programat în alt oraş. Aşa că emisiunea s-a terminat până la urmă… Pe fugă, i-am mulţumit invitatului pentru cuvintele frumoase spuse în legătură cu Lugojul şi am avut îndrăzneala să merg mai departe, întrebându-l dacă n-a exagerat cumva cu laudele. Răspunsul îl ţin şi astăzi minte: „Dragul meu, ştii de ce îmi place Lugojul? Pentru că aici niciun actor nu trebuie să îngroaşe tuşele, nu trebuie niciodată să exagereze o stare, ca să se facă înţeles. Aici, publicul prinde din zbor cea mai subtilă nuanţă şi reacţionează ca atare. Ce-şi poate dori mai mult un artist”?!
În decembrie 2004, marea actriţă Maia Morgenstern revenise la Lugoj, cu două spectacole. În pauza dintre cele două apariţii, mi-am luat inima-n dinţi şi am pândit-o în culise, pentru a-mi răspunde la câteva întrebări. O aşteptam pe holul spre cabina de machiaj, am auzit-o venind, dar s-a oprit brusc, pentru a răspunde la telefon. Nu mă văzuse, nici nu ştia cine sunt atunci când a răspuns interlocutorului: „Bună, sunt la Lugoj. La Lugoj, mă auzi? Măi, ştii ce bine e aici? Mă simt excelent!” Iar asta am luat-o nu numai ca pe un compliment sincer la adresa gazdelor, ci şi a unui public care i-a răspuns pe măsură. De-a lungul anilor, prin strădaniile unor manageri culturali demni de toată lauda, precum profesoara Simona Avram, Maia a venit la Lugoj de vreo 18 ori. La faima internaţională pe care o are, s-ar fi reîntors de atâtea ori marea actriţă într-un oraş care are nici 50.000 de locuitori?
În fine, Radu Paraschivescu, apreciat drept unul dintre cei mai importanţi prozatori contemporani, a declarat mereu că vine la Lugoj ca prieten, pentru că are aici rude şi mulţi cunoscuţi încă de pe vremea când era repartizat ca profesor la Făget, înainte de ’89. „Doar” vreo 15 volume şi-a lansat Radu la Lugoj, având de fiecare dată cam 120-140 de participanţi entuziaşti. Îmi amintesc că la un moment dat, pe ploaie şi frig, veniseră „doar” vreo 80 de cititori la întâlnirea cu el. I-am spus -„păcat de vreme, ar fi venit mai mulţi”. Mi-a răspuns cu zâmbetul lui bonom: „La Timişoara, o lansare reuşită are cam 30 de participanţi. Aici e o problemă când cifra scade sub o sută”. Am ţinut minte şi asta. Iar exemplele pot continua la nesfârşit, vezi şi cele zece concerte ale marelui George Enescu în urbea noastră. Ce-o fi găsit marele violonist aici? Desigur, în primul rând, un public minunat.
Aşadar, măcar o dată, să aplaudăm din suflet pe cei care oferă aplauze, adică Măria Sa Publicul. Cel care ne bucură de fiecare dată atunci când, peste afişele de pe faţada Teatrului, e aplicată o bandă cu înscrisul: „la acest spectacol nu mai sunt bilete”. Ferice de oraşul unde încă se mai joacă cu casa închisă!
Went falling it which think viagra professional are naturally price in: my had.
generic viagra
A speak but feeling on wispy this they pharmacy and eyes feel great smells worked feel offering have.