Punct și de la capăt! City managerul Anca Micșa Oprea părăsește zona politică, dar rămâne un tehnocrat. ”Astăzi închid un capitol important din viața mea, mandatul de Administrator Public al Municipiului Lugoj, dar și parcursul meu politic din partidul REPER”, ne-a declarat Micșa în data de 30 septembrie anul curent.
Dezamăgită de REPER-ul lui Cioloș
”Am intrat în politică acum 5 ani, alături de câțiva oameni excepționali, profesioniști în domeniile lor, cum este Raul Olajos. Împreună cu Raul și echipa creată în jurul său am creat un brand politic cunoscut local și ne-am făcut auzită vocea. La început, ne-am alăturat lui Dacian Cioloș, cu credința că tehnocrații pot aduce o schimbare reală prin implicarea în sfera politică, însă Dacian și-a arătat limitele politice șfârșind într-un partid fără un viitor politic cert”, spune Anca Micșa Oprea.
În toți acești ani a fost ghidată de ”dorința de a aduce o schimbare reală, bazată pe valori de integritate, transparență și profesionalism, mai ales când am decis să mă alături echipei de la conducerea administrației lugojene. Deși acest drum a fost plin de provocări dar și realizări, simt că m-am regăsit cel mai bine în implementarea proiectelor de politici publice ale administrației lugojene, unde am reușit să contribui cu know-how-ul meu la îmbunătățirea vieții în comunitatea locală”.
Adminstrație profesionistă, cu respectarea legii
”Decizia de a mă retrage din REPER și de a face un pas în afara politicii, nu înseamnă însă o despărțire categorică de politică sau administrație, sau o abdicare de la valorile și principiile care m-au ghidat până acum, ci, dimpotrivă, o reafirmare a acestora. Tehnocrații au un rol vital în administrație, iar prin expertiza noastră putem crea schimbări tangibile, și nu exclud posibilitatea de a mai contribui și din sfera politică, dacă proiectele și viziunea se aliniază cu valorile mele de eficiență și dezvoltare durabilă”
Ea crede cu tărie că România are nevoie de o administrație profesionistă, de lideri competenți care să se concentreze pe bunul mers al instituțiilor publice, pe managementul eficient al resurselor și pe respectarea legii.
”Le mulțumesc, tuturor colegilor din Primăria Lugoj alături de care am lucrat în acești ani cu speranța că vor reuși să continue ceea ce am început împreună, colegilor din PLUS, USR și REPER pentru încrederea și sprijinul acordat și privesc cu încredere către noile proiecte pe care le voi îmbrățișa”, adaugă Micșa.
”Ea crede cu tărie că România are nevoie de o administrație profesionistă, de lideri competenți care să se concentreze pe bunul mers al instituțiilor publice, pe managementul eficient al resurselor și pe respectarea legii.”
–
La ce ”lucrează”, totuși, impostorii, parveniții și aveniturile din instituțiile publice?
În demo(n)crație, prostimea este majoritară în alegerile (dar și în ”culegerile”) sale.
Meritocrația este cu totul altceva (pe alt continent).
Nu?