Administrația lugojeană a anunțat miercuri, 18 septembrie, deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre privind anularea obligațiilor de plata accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august inclusiv, datorate bugetului local.
Guvernul României, în cadrul ședinței din 4 septembrie, a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Prin acest act vor fi aplicate facilități fiscale constând în anularea unor obligații restante la bugetul de stat, toate acestea dacă se respectă anumite condiții privind plata datoriilor.
Măsura este luată pentru o colectare mai bună și încurajarea conformării voluntare.
Scopul declarat este creșterea veniturilor la buget. Conform acestei noi amnistii, debitorii pot obține anularea tuturor obligațiilor accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 august, dacă îndeplinesc unele condiții ce vizează stingerea debitului principal, stingerea obligațiilor principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între 1 septembrie și data depunerii cererii de anulare, depunerea cererii de anulare și transmiterea la timp a declarațiilor fiscale.
În cazul obligațiilor bugetare restante la data de 31 august inclusiv, datorate bugetelor locale, prevederile privind amnistia se aplică de către unitățile administrativ-teritoriale, opțional, cu condiția ca aplicarea acestor prevederi să fie stabilită prin hotărâre a consiliului local, hotărâre prin care se se aprobă și procedura de acordare a anulării accesoriilor cu respectarea dispozițiilor art. II-IX din ordonanța de urgență.
Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include referatul inițiatorului, proiectul de hotărâre (inclusiv anexa-procedura) și poate fi consultată pe pagina de internet a instituţiei, secțiunea ”Transparență decizională”, la linkul www.primarialugoj.ro și la sediul Primărie din Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4.
Proiectul se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul relații cu cetățenii și mass-media din cadrul instituţiei.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 29.09.2024 ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: contact@primarialugoj.ro; prin poştă, la adresa Primăria Municipiului Lugoj sau la Serviciul relații cu cetățenii și mass-media, în zilele luni-joi între orele 8-16.30 și vineri între orele 8-14, și vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul www.primarialugoj.ro, secțiunea „Transparență decizională”. Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată tot în scris.
Materialele transmise vor purta menţiunea ”Propuneri pentru proiectul de hotărâre privind anularea obligațiilor de plata accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Municipiului Lugoj .”
Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 21 octombrie.