Divizionara C, Vulturii Lugoj a întâlnit ieri după – amiază, echipa cărăşeană Rapid Buchin, în cel de-al doilea meci de pregătire disputant pe Stadionul Municipal 1-1.
După ce Denis Vânătu a deschis scorul, oaspeţii au egalat în minutul 50, însă meciul s-a întrerupt în minutul 52, din cauza unui scandal între jucătorii celor două formaţii.
Lugojeanul Stoichescu a faultat un adversar, la centrul terenului, iar arbitrul, aplicând corect regulamentul, a oprit faza, acordând fault pentru vizitatori şi cartonaş galben atacantului Vulturilor.
Sportivul faultat s-a ridicat cu repeziciune şi l-a lovit cu pumnul pe lugojean, faptă pentru care jucătorul Buchiniului a fost sancţionat cu cartonaş roşu şi trimis la vestiare.
Decizia a nemulţumit echipa oaspete, care a părăsit terenul, desi gazdele au insistat să rămână şi să continue partida. Vulturii au programat un nou meci amical, sâmbătă de la ora 10,30, pe teren propriu, în compania echipei Avântului Periam.