Localitățile de la munte au o arhitectură bine conservată și destul de unitară, astfel că multe dintre locuințe, fie că sunt mai vechi sau mai noi, se aseamănă între ele prin anumite caracteristici. S-ar putea ca în zona în care vrei să-ți ridici casa să existe reguli de urbanistică specifice pe care trebuie să le urmezi, pentru ca aspectul localității să se păstreze intact.
Dacă vrei să-ți construiești o casă la munte, este important ca aceasta să se încadreze în peisajul natural și să păstreze ceva din specificul arhitectural al zonei. Pentru a face acest lucru, există anumite aspecte esențiale ce țin de aspectul exterior al locuinței.
Iată cum să-ți amenajezi casa la exterior, pentru ca aceasta să se încadreze în peisajul montan:
Unghiul acoperișului
Casele de la munte au uneori un acoperiș mai vizibil, cu un unghi mult mai ascuțit decât în alte zone. Chiar și atunci când casa ta are dimensiuni mici, acest element va ieși în evidență. Totodată, atunci când este vorba despre o locuință spațioasă, acoperișul poate fi compus din mai multe elemente, mai ales dacă vrei să ai la etaj sau în mansardă un cerdac, ca în vechile case muntenești.
Tipul de tablă de pe acoperiș
Un alt aspect important ce ține de încadrarea în peisajul montan este tipul de tablă folosită pe acoperiș. Pentru un efect armonios, alege țiglele metalice pentru acoperișul casei care recreează aspectul țiglelor de ceramică folosite în mod tradițional mai ales în zona de munte. Sunt preferate cele cărămizii sau, pentru o variantă mai modernă, cele maro închis, care se armonizează cu balcoanele din lemn. Poți alege produsele și serviciile de montaj Lindab.ro, pentru a descoperi cele mai bune soluții de construire a acoperișului casei tale de la munte.
Balcoane și grinzi decorative din lemn
Pentru a se încadra mai bine în peisajul natural și în zonele istorice unde casele au preluat elemente de arhitectură germană, multe dintre noile locuințe integrează grinzile din lemn ca element decorativ. Unele persoane aleg să decoreze partea de sus a casei, din dreptul mansardei, în întregime cu lemn, în timp ce altele preferă să adauge doar câteva, luând drept model casele de inspirație germană.
De asemenea, balcoanele sunt realizate din lemn mai degrabă decât din beton, sticlă sau metal, ceea ce contribuie la armonia arhitecturală a clădirii. Acestea pot fi sculptate, cu multe detalii ornamentale sau pot fi făcute din grinzi simple, pentru un aspect mai modern sau în cazul caselor mici, pe un nivel.
O alternativă este folosirea pietrei ca element decorativ exterior, pentru balcoane sau restul fațadei. Acest material creează un aspect modern și în același timp tradițional, aducând un plus de rafinament.
Acestea sunt principalele elemente de care să ții cont când îți amenajezi o casă la munte care să se armonizeze cu caracteristicile peisajului montan. Trebuie să alegi materiale naturale precum lemnul sau piatra și țigle pentru acoperiș care se aseamănă celor folosite în mod tradițional.
Sursa foto: Pixabay.com