Alarmă falsă de incendiu în seara zilei de 15 ianuarie, în jurul orelor 22.
Alarmă falsă de incendiu în seara zilei de 15 ianuarie, în jurul orelor 22.
Două autospeciale ale pompierilor, un echipaj SMURD şi un echipaj al Ambulanţei Lugoj au fost solicitate să intervină la Visag pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă de locuit şi a da primul ajutor mai multor victime aflate în imobil.
Sirenele maşinilor au trezit tot satul, însă nici urmă de foc.
„A fost cineva care şi-a bătut joc de oameni. De când ştiu eu aşa ceva nu s-a întâmplat. Nu sunt sănătoşi la cap”, declara Gheorghe Miloş, din Visag.
După câteva minute de nedumerire, echipajele au făcut cale întoarsă la Lugoj. Anunţul a fost făcut prin apelul de urgenţă 112 şi cel care a sunat a fost identificat în noaptea de 15 – 16 ianuarie de către poliţişti.
„La Visag nu s-a intervenit pentru că a fost o alarmă falsă. Cunoaştem autorul anunţului, aceasta fiind o persoană cu grave probleme psihice. Noi nu vom lua măsuri pentru că nu avem acest drept, însă nu ştim ce va face poliţia”, declara Diana Sindia Vlaia, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.