Vizita la medicul stomatolog este considerată un lux pentru un număr semnificativ de persoane, însă puțini cetățeni știu că multe dintre cabinete oferă posibilitatea decontării parțiale sau totale a serviciilor, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
În județul Timiș, cele mai multe dintre aceste cabinete, respectiv 109, se află în Timișoara, dar se găsesc și în alte orașe cum ar fi Lugoj, Făget, Buziaș, Jimbolia, Recaș, Sânnicolau Mare și Ciacova. În plus, și cabinetele stomatologice din zonele rurale ale județului oferă și ele servicii medicale acoperite de asigurarea de sănătate.
La Lugoj avem 12 cabinete unde locuitorii municipiului beneficiază de servicii decontate de CNAS. Este vorba despre: Cabinet Stomatologic Dr. Bogdan M (dr. Mihaela Clepe, dr. Romeo Clepe), str. Oltului, nr. 23, telefon 0722/563983; Cabinet Medicină Dentară Happy Dent (dr. Anca Delliomini), str. Olari, bl. 25, sc. A, ap. 4, tel. 0356/456457; Cabinet Medicină Dentară Dr. Demeter Diana (dr. Diana Demeter), str. Traian Grozăvescu, nr. 3, tel. 0741/567204; Cabinet Stomatologic Grupat Dr. Gruiescu (dr. Cosmin Ioan Gruiescu, dr. Diana Maria Gruiescu), str. B.P. Hasdeu, nr. 43, tel. 0723/691300, 0722250846; Cabinet Stomatologic Dr. Ianculescu Gabriela Mery (dr. Gabriela Mery Ianculescu), str. Avram Iancu, nr. 17, tel. 0256/353930; Cabinet Medical de Medicină Dentară Dr. Hadiji Souhaiel (dr. Souhaiel Hadiji), str. Comuna din Paris, nr. 1, tel. 0722/688704; Cabinet Medical de Medicină Dentară Dr. Joița Diana Emilia (dr. Diana Joița) str. Ghiocelului, nr. 13, tel. 0728/172108; Cabinet Medical de Medicină Dentară Dr. Murariu Claudiu (dr. Claudiu Murariu), str. Bucegi, nr. 3, tel. 0256/350269; Cabinet Medical de Medicină Dentară Dr. Wentzel Astrid (dr. Astrid Wentzel), Str. Ghe. Doja nr. 3, tel. 0748/319540; Praxa Stomatologica Dr Barbu (dr. Bujor Mihai Barbu), Str. Splaiul George Cosbuc, nr. 6, tel. 0745/316998; Mariadent San Srl (dr. Olga Strutinschi) Str. Filaret Barbu, nr. 4, tel. 0769/374416; CMMD Adeldent (dr. Adelina Andreea Burnar) str. Primăverii nr. 3, tel. 0741/746255.
În 2023 ar trebui să se bucure de gratuitate toți copiii, elevii, ucenicii, studenții care nu au împlinit 26 de ani și beneficiarii unor legi speciale (veterani, revoluționari, pacienți cu handicap grav etc.), iar pentru adulți există posibilitatea ca suma decontată de CNAS pentru serviciile dentare să acopere integral costurile acestora sau 60% din ele.
Printre serviciile stomatologice care pot fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate se numără: consultația (una pe an la adulți, două pe an la copii); tratamentul unei carii simple; urgențele (obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunii pulpare sau al gangrenei, pansamentul calmant/ drenaj endodontic, extracția dinților temporari sau permanenţi cu anestezie); protezele mobile (o dată la 4 ani), aparatele și dispozitivele utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale, reparația și rebazarea protezei (o dată pe an); reconstituire coroană radiculară; reparaţie aparat ortodontic (efectuat doar de medicii de specialitate); sigilare/dinte; fluorizare (pe o arcadă).