Ion Iliescu: „Aşezarea şi clima din zona Lugoj-Făget favorizează inundaţiile”

În urmă cu 100 de ani, în luna mai 1912, Lugojul suferea cele mai mari inundaţii din întreaga sa istorie. Iată ce consemna un ziar din 1912: “la ora 5 după amiază, apa a ajuns la cota maximă, s-a revărsat pe străzi în tot oraşul În urmă cu 100 de ani, în luna mai 1912, Lugojul suferea cele mai mari inundaţii din întreaga sa istorie. Iată ce consemna un ziar din 1912: “la ora 5 după amiază, apa a ajuns la cota maximă, s-a revărsat pe străzi în tot oraşul, până în faţa comitatului şi casei Soro (n.r. – a contesei Soro), iar în catedrala greco-catolică, apa era de un metru”.

Apa în oraş era de 1.20 metri, de la Gară şi până pe actuala str. Ion Vidu. Chiar în preziua inundaţiilor, la Lugoj fusese terminat un pod de ciment (situat între podul de fier şi cel de beton), care a fost spulberat de viitură. Constructorul, care garantase autorităţilor prezente la inaugurare că podul nu se va rupe, s-ar fi sinucis la scurt timp după această nenorocire… Se pune, desigur, întrebarea, în ce măsură influenţează geografia şi condiţiile climatice ale Lugojului acest fenomen al inundaţiilor?

Privind în istorie, revărsările de ape au fost regula, şi nu excepţia, în ceea ce priveşte zona noastră. Locul vechii cetăţi a Lugojului, situată pe malul Timişului, aşa cum apare ea într-un document medieval, este şi acum disputat de specialişti, pentru că râul şi-a schimbat de nenumărate ori cursul, datorită deselor revărsări ale sale. Dovadă este şi prezenţa unui arbore foarte rar (Chiparosul de baltă, taxodium distichum – doar cinci exemplare în ţară) pe strada Cernei din Lugoj, când se ştie că arborele respectiv, în vârstă de 200 de ani, a fost adus pentru a fi plantat pe malul Timişului. Arheologul şi muzeograful Răzvan Pinca declară că, atunci când Catedrala Greco-Catolică a fost edificată în perioada anilor 1843-1854, după planul arhitectului L.Oettinger, aici s-au găsit palisade de lemn făcute pentru a nu se surpa malurile, dovadă că în vechime Timişul curgea chiar prin piaţa J.C. Drăgan de astăzi.

De-a lungul anilor, în 1970, 1975, 1999, 2000 şi 2005, inundaţiile s-au repetat, deşi s-au făcut lucrări importante, cum ar fi îndiguirea malurilor Timişului pe porţiunea în care râul traversează Lugojul. Aceste diguri din piatră s-au ridicat după inundaţiile teribile din luna iunie 1970, când apa a ajuns până în faţa Casei de Cultură şi pe str. Romanilor, unde pe vremea aceea era un lan de porumb. Sala de lupte era inundată, la fel şi serele CFR-ului, Pohalma, Balta Lată, Traian Vuia etc. Oraşul a stat cam două săptămâni sub apă, beciurile caselor de pe malul Timişului fiind complet inudate, la fel şi locuinţele de la demisol. Investiţia de atunci, importantă ca valoare, s-a datorat unui anume tovarăş „Iliescu de la Ape”, care nu avea habar că într-o zi va ajunge preşedintele României.

Ion Iliescu, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor, îşi aminteşte foarte bine şi în prezent specificul zonei, dat de terenurile joase: „Toată hidrografia zonei prezintă probleme deosebite. Prin cota joasă a terenurilor, Timişul are o situaţie topografică foarte diferită: una e zona de deal-munte, şi alta e zona de vest, care în plus a fost întotdeauna afectată de băltiri, apa freatică fiind aproape de suprafaţă. S-au realizat sisteme, canale de desecare în vest, dar configuraţia rămâne deosebită din acest punct de vedere”. Iliescu ţine minte şi acum revărsările de ape din anii ‘70. „De-a lungul Timişului, am iniţiat atunci o serie de măsuri, dar şi pe Caraş, mai la sud. Acuma situaţia e îmbunătăţită faţă de trecut, datorită lucrărilor făcute şi mai ales a acumulării care contribuie la atenuarea viiturilor, la care se adaugă lucrările locale pentru protejarea unor localităţi. A fost un moment delicat, pe care îl ţin minte şi acum”, a declarat pentru Redeşteptarea fostul preşedinte al României.

Titu Bojin, care a fost până de curând director general al Direcţiei Apelor Române – Banat, confirmă că, de-a lungul anilor, „se ştie că zonele Lugojului, Făgetului şi Caransebeşului au fost în pemanenţă supuse inundaţiilor”. Bojin explică şi care sunt riscurile. „Din punct de vedere al zonei Lugojului, vă pot spune că, fiind o zonă destul de joasă, una de câmpie, dar limitrofă muntelui, de aici pot pleca zăpezi topite, concomitent cu ploi care să ridice brusc debitele şi să crească volumul apelor. De aceea există şi acum acest risc de inundaţii”.
Bojin spune că  s-au executat mai multe lucrări în ultimii ani, dar problemele nu au dispărut în totalitate. „În ultimii 10-12 ani am realizat investiţii care să protejeze lunca Begăi şi lunca Timişului. Lucrările de protejare a terenurilor populaţiei s-au făcut, pe alocuri, doar în zonele localităţilor, dar condiţiile realizate în ultimii ani dau posibilitatea cetăţenilor ca să aibă speranţa că nu vor mai avea parte de inundaţii catastrofale. Totuşi, în permanenţă au fost inundaţii primăvara combinate din topirea zăpezilor şi ploile de primăvară”, a adăugat fostul şef al apelor.

Lugoj: trei puncte nevralgice în calea apelor. La Lugoj, rămân totuşi o serie de puncte nevralgice în cazul unei inundaţii. Pe tot traseul parcurs de râu prin oraş, parapeţii de beton ridicaţi pentru a oferi protecţie suplimentară au din loc în loc spaţii libere pentru scările de acces pe maluri, iar „uşile” de siguranţă nu se mai găsesc. La fel, Insula Cotu Mic este o zonă confruntată mereu cu inundaţiile. În 2005, trei muncitori prinşi de ape şi izolaţi pe acoperişul unei clădiri de pe insulă, au reuşit să scape doar în urma unei dramatice salvări cu elicopterul.

O altă zonă de risc de inundaţii este cea de la Pohalma şi ceea ce lugojenii numesc „Grădina robilor”. Digul de la Pohalma a fost rupt de inundaţiile din anul 2000, iar în aprilie 2005 au fost inundate peste 100 de hectare de teren, gospodării individuale şi patru ferme de animale. Cele două stăvilare metalice – unul încastrat în zid, celălalt având mecanism propriu de acţionare a uşilor metalice, au fost tăiate în bucăţi de oameni inconştienţi, care probabil le-au vândut la fier vechi.