Consilierul PP-DD Ioan Pădurean, care este şi membru al Asociaţiei Handicapaţilor Fizic Lugoj, susţine că persoanele cu handicap nu sunt respectate de Primărie.
Consilierul PP-DD Ioan Pădurean, care este şi membru al Asociaţiei Handicapaţilor Fizic Lugoj, susţine că persoanele cu handicap nu sunt respectate de Primărie.
„Încă din vară, de când am fost numit pe funcţia de consilier am solicitat Primăriei dacă poate să rezolve problema liftului pentru persoane cu handicap de la parterul instituţiei. La acea vreme, primarul Francisc Boldea ne-a promis că va repara acea scară mobilă”, a declarat pentru Redeşteptarea Ioan Pădurean.
În ultima şedinţă a Consiliului Local, acesta a reluat discuţiile pe tema liftului din Primărie, de această dată mai acid şi direct către primarul Boldea. „Tot evită de şapte luni de zile cu scara respectivă, iar angajatul de la investiţii pe care l-a adus în plen a recunoscut că nici nu era prevăzută vreo lucrare la scara mobilă din Primărie. L-am întrebat cum mai urcă la birou dacă ajunge în scaun cu rotile. A bătut în masă şi a spus <Doamne fereşte!>”, spune Pădurean.
Consilierul este frapat de atitudinea administraţiei cu atât mai mult cu cât are deja impresia că persoanele cu handicap sunt chiar luate în râs: „Pot să spun direct că obstrucţionează persoanele cu handicap să nu mai aibă acces în Primărie. Vin pe rampa de afară şi rămân în faţa scărilor, iar funcţionarii Primăriei rânjesc la persoanele cu dizabilităţi”.
Întrebat care este poziţia sa pe această temă, primarul a declarat, ca şi în vară, evaziv, că liftul se va repara. „Am descoperit firma care s-a ocupat de lift. Logic ar fi ca săptămâna aceasta sau cealaltă să ne aducă şi uşa şi intrarea şi tot ce e acolo pentru ca liftul să fie mutat de pe o parte pe alta, să pornească de la uşă şi să poată face curba. În privinţa liftului care urcă la etaj, trebuie baterii şi altele, în rest el merge până sus fără probleme. Noi sperăm să-l facem ca lumea, însă nu sunt specialist în asta”, susţine Francisc Boldea.
Cele două scări mobile ale Primăriei nu au fost utilizate decât de câteva ori, apoi s-au defectat. Una are un senzor stricat, iar cea care duce de la parter la etajul II „a înţepenit de atâta stat şi nu are baterie”, după cum ne-a spus unul dintre angajaţi.