Criza foarte serioasă cu care se confruntă România, dar și întreaga comunitate internațională, trebuie tratată cu responsabilitate, cu calm și fără accese de isterie.
Problema este că informarea s-ar fi putut face din vreme, pentru ca românii să aibă o săptămână, două, în plus, pentru pregătire. Din păcate, s-a pierdut un timp prețios.
De la minimalizare și bășcălie, la instituirea necesarei stări de urgență, timpul lăsat spre dezmeticirea românilor a fost unul foarte scurt. De când s-au deranjat și televiziunile de știri să deschidă edițiile cu noul coronavirus și până la momentul declanșării stării de necesitate, a trecut abia o săptămână. Aceleași televiziuni care acum ne îndeamnă să cântăm cântecele de la geam în semn de solidaritate (ceea ce în sine este admirabil), erau complet ”autiste” la subiect timp, mai bine de două luni de zile.
Gradual, puteau să ne spună câte ceva, din timp, pentru ca lumea să se obișnuiască cu ideea unor posibile și necesare restricții. Îngrijorarea este sănătoasă, atâta timp cât nu se transformă în panică. A fi prevăzător este un lucru bun, iar rezervele puteau fi constituite din timp. Oamenii puteau cumpăra două conserve, doi detergenți sau două pachete de biscuiți, din care unul să-l pună deoparte, gradual, firesc, fără isteria de a goli rafturile. Dar… pentru televiziunile care emit din marele oraș situat la granița cu Bulgaria, mai importante ca pandemia erau răfuielile cu PSD-ul, domnul Cîțu sau fantoma anticipatelor.
De două luni, urmăresc pe internet ce se întâmplă în lume. La 23 ianuarie 2020, Wuhan, oraș de 13 milioane de locuitori din China (mai mare ca Londra sau Parisul) intra în carantină. Autobuzele urbane, metroul, feribotul, tot transportul public s-a suspendat, dar asta era doar o știre marginală.
A doua zi după blocarea metropolei, au început lucrările la un spital cu 1.000 de paturi. L-au terminat în două săptămâni, iar în 2 februarie au preluat primii pacienți! Pe cine interesează, că noi abia în martie am început discuția publică?!
Am descoperit, pe YouTube, două impecabile televiziuni de știri, exemple de deontologie profesională: Arirang News din Coreea de Sud și CNA – Singapore, care au relatat cu sobrietate criza coronavirus din țările respective. Erau la un clic distanță! Coreea de Sud, dar și Singapore, au avut cel mai mare număr de cazuri după China, dar au testat agresiv populația, pentru că au avut pregătite teste. Peste 90% au ieșit negative, dar campania a continuat susținut.
Am urmărit vloguri (jurnale filmate) ale unor cetățeni canadieni, americani, sud africani care au prins ultimul avion din China, vloguri ale unor cetățeni din Hong Kong, ba chiar și ale unor simpatici pensionari britanici, soț și soție, aflați pe vasul de croazieră ”Diamond Princess”, cu peste 3.000 de pasageri la bord, din care aproape 700 s-au infectat cu virusul respectiv. Cei doi au fost testați pozitiv, apoi s-au recuperat, iar jurnalul lor filmat a fost unul emoționant, la fel povestea familiilor mixte despărțite și multe. La noi, nu s-a dat nici o șansă acestor știri, aceste drame umane au fost ținute departe de conștiința publică.
Și așa, de la celebra minimalizare cu ”virusul nenorocit”, am intrat direct în stare de urgență. Nu informezi din timp, dar arăți apoi, cu degetul, cum bieții oameni dau năvală la supermarket. Așteptăm mai multă decență și sobrietate!