Acum v-ați trezit ?!

Criza foarte serioasă cu care se confruntă România, dar și întreaga comunitate interna­țio­­nală, trebuie tratată cu responsabilitate, cu calm și fără accese de isterie.

Problema este că informarea s-ar fi putut face din vreme, pentru ca românii să aibă o săptămână, două, în plus, pentru pregătire. Din pă­cate, s-a pierdut un timp prețios.

De la minimalizare și băș­călie, la instituirea necesarei stări de urgență, timpul lăsat spre dezmeticirea românilor a fost unul foarte scurt. De când s-au deranjat și televiziunile de știri să deschidă edițiile cu noul coronavirus și până la momentul declanșării stării de necesitate, a trecut abia o săptămână. Aceleași televi­ziuni care acum ne îndeamnă să cântăm cântecele de la geam în semn de solidaritate (ceea ce în sine este admira­bil), erau complet ”autiste” la subiect timp, mai bine de două luni de zile.

Gradual, puteau să ne spună câte ceva, din timp, pentru ca lumea să se obiș­nuias­că cu ideea unor posibile și necesare restricții. Îngrijorarea este sănătoasă, atâta timp cât nu se transformă în panică. A fi prevăzător este un lucru bun, iar rezervele puteau fi constituite din timp. Oamenii puteau cumpăra două conserve, doi detergenți sau două pachete de biscuiți, din care unul să-l pună deoparte, gradual, firesc, fără isteria de a goli rafturile. Dar… pentru televiziunile care emit din marele oraș situat la granița cu Bulgaria, mai importante ca pandemia erau răfuielile cu PSD-ul, domnul Cîțu sau fantoma anticipatelor.

De două luni, urmăresc pe in­ternet ce se întâmplă în lu­me. La 23 ianuarie 2020, Wuhan, oraș de 13 milioane de locuitori din China (mai mare ca Londra sau Parisul) intra în carantină. Autobuzele urbane, metroul, feribotul, tot transportul public s-a suspendat, dar asta era doar o știre marginală.

A doua zi după blocarea metropolei, au început lucră­rile la un spital cu 1.000 de paturi. L-au terminat în două săptămâni, iar în 2 februarie au preluat primii pacienți! Pe cine interesează, că noi abia în martie am început discuția publică?!

Am descoperit, pe You­Tube, două impecabile televiziuni de știri, exemple de deontologie profesională: Arirang News din Coreea de Sud și CNA – Singapore, care au relatat cu sobrietate criza co­ro­navirus din țările respective. Erau la un clic distanță! Co­reea de Sud, dar și Singapore, au avut cel mai mare număr de cazuri după China, dar au testat agresiv populația, pentru că au avut pregătite teste. Peste 90% au ieșit negative, dar campania a continuat susți­nut.

Am urmărit vloguri (jurnale filmate) ale unor cetă­țeni canadieni, americani, sud africani care au prins ultimul avion din China, vloguri ale unor cetă­țeni din Hong Kong, ba chiar și ale unor simpatici pensionari britanici, soț și soție, aflați pe vasul de croa­zieră ”Diamond Princess”, cu peste 3.000 de pa­sageri la bord, din care aproape 700 s-au infectat cu virusul respectiv. Cei doi au fost testați pozitiv, apoi s-au recuperat, iar jurnalul lor filmat a fost unul emoționant, la fel po­ves­tea familiilor mixte despărțite și multe. La noi, nu s-a dat nici o șansă acestor știri, aceste drame umane au fost ținute departe de con­știin­ța publică.

Și așa, de la celebra minimalizare cu ”virusul ne­no­rocit”, am intrat direct în stare de urgență. Nu informezi din timp, dar arăți apoi, cu degetul, cum bieții oameni dau nă­vală la supermarket. Așteptăm mai multă decență și sobrie­tate!