Polițiștii timișeni continuă activitățile desfășurate în cadrul acţiunii Blocada, pentru prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea unui trafic rutier sigur, în special pe drumurile dinspre şi către punctele de trecere a frontierei.
În ultima săptămână, polițiștii timișeni au constatat 100 de infracțiuni și au aplicat peste 1.350 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 250.000 de lei.
Astfel, la nivelul județului Timiș, au acționat peste 450 de poliţişti, dintre care 263 de la ordine publică, 97 de la rutieră, 66 de la investigaţii criminale și 37 de la transporturi.
În urma celor 107 acţiuni punctuale desfăşurate în această perioadă, poliţiştii au constatat 100 de infracţiuni, dintre care 58 de natură judiciară, 33 la regimul circulaţiei rutiere, restul fiind alte genuri de infracţiuni.
Dintre infracţiunile descoperite, 54 au fost constatate în flagrant delict. Au mai fost depistate trei persoane urmărite.
De asemenea, au fost aplicate 1364 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 250.000 de lei, dintre care 185 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică.
Ca urmare a celor 53 de filtre instituite, poliţiştii au aplicat 892 de contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 401 pentru viteză neregulamentară.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 74 de permise de conducere, dintre care nouă pentru consum de alcool şi 24 pentru viteză și au retras 26 de certificate de înmatriculare.
Acest gen de acţiuni vor continua şi pe parcursul săptămânilor viitoare.