Accident mortal în această dimineaţă în jurul orei 7,30, pe şoseaua de centură, la intersecţia cu drumul Hezerişului.
Accident mortal în această dimineaţă în jurul orei 7,30, pe şoseaua de centură, la intersecţia cu drumul Hezerişului. Un bătrân în vârstă de 76 ani din satul Hezeriş a fost surprins de un autoturism Renault Laguna, înmatriculat în Timiş şi a fost lovit în plin de către acesta. Decesul a survenit instantaneu.
Bătrânul din Hezeriş plecase pe jos către Lugoj pentru a mege la piaţă să vândă două sticle de lapte. ”Accidentul s-a produs pe fondul neasigurării pietonului în timp ce traversa şoseaua. Vom continua cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment”, declara cms. şef Marian Temu, din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş.