Mihai Stoichescu, pilotul lugojean de motocross care cu puţin timp în urmă a câştigat un nou titlu naţional, a suferit o accidentare gravă la ultimul antrenament desfăşurat duminică pe pista de la Ianova.
Mihai Stoichescu, pilotul lugojean de motocross care cu puţin timp în urmă a câştigat un nou titlu naţional, a suferit o accidentare gravă la ultimul antrenament desfăşurat duminică pe pista de la Ianova.
Sportivul a căzut de la 6-7 metri înălţime şi are fractură de craniu şi de coloană. În momentul de faţă este internat la secţia de neurochirurgie de la Spitalul Judeţean din Timişoara.
”Are fractură de craniu, are fracturată coloana, o mână ruptă, cealaltă e cu contuzii mari, faţa e tumefiată, are un ochi închis de la izbitură. A căzut direct în cap de la 6-7 metri înălţime. Cea mai mare problemă o reprezintă faptul că i-a intrat oxigen la creier şi îi curge lichid cefalo-rahidian. A fost oribil ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Liviu Jigmond, antrenorul sportivului.
Casca s-a făcut ţăndări şi i-a dat sângele pe gură şi pe nas
Deşi a câştigat deja titlul naţional cu o etapă înainte de finalul campionatului, Mihai a ţinut foarte mult să participe în weekend la Cupa Dementor.
Pentru a fi în formă maximă pentru această competiţie, pilotul a forţat la antrenamente, a scos un timp mai bun ca niciodată, însă s-a întâmplat această nenorocire.
”Înainte de ultima săritură a făcut o altă dublă, i-au sărit picioarele de pe scăriţă şi nu a mai apucat să frâneze şi l-a aruncat direct în cap. Casca i s-a făcut ţăndări şi s-au speriat toţi care erau prezenţi. Acolo jos i-a dat sângele pe nas şi pe gură, a făcut convulsii, ochiul i s-a închis în câteva secunde cum i-au plesnit vasele de sânge, şi-a pierdut pentru un timp cunoştinţa în ambulanţă către Spitalul Judeţean şi apoi şi-a revenit”, a continuat Liviu Jogmond.
”Orice om normal murea la o asemenea căzătură!”
Antrenorul consideră că, deşi aceasta este cea mai gravă accidentare a lui Stoichescu de până acum, Mihai va reveni pe pistă. ”Mihai va trece şi peste această accidentare ca peste celelalte şi o să continue. Aceasta este părerea mea pentru că îl cunosc. E ca pisica, are nouă vieţi. Aceasta este o calitate a lui, de a suporta şi de a trece peste accidentări mai bine decât oricine.
La o asemenea căzătură de la 6-7 metri în care i s-a pulverizat casca orice om normal murea pe loc. Dar Mihai e deosebit, e de oţel”, a mai spus Jigmond.
Mihai Stoichescu nu a fost încă operat pe creier. Sportivul se va afla câteva zile sub observaţie, iar medicii aşteaptă să vadă cum evoluează.