Pe raza localității Măguri, luni, 14 noiembrie, în jurul orei 7, a avut loc un accident de circulație, care s-a soldat cu rănirea unei femei.
Un taximetrist aflat în cursă a lovit cu autoturismul o femeie care stătea în fața casei.
În urma accidentului, femeia, în vârstă de 48 de ani a fost rănită grav, fiind transportată de urgență la secția de urgență a Spitalului Municipal ”Teodor Andrei” din Lugoj.
După primele analize medicale a reieșit faptul că femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar este în stare conștientă, iar evaluarea sa medicală continuă.
De asemenea, poliția continuă cercetările pentru elucidarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.