Imediat ce vremea o va permite, șapte din cele 38 de fântâni ale Lugojului vor fi închise temporar pentru curățare și denisipare, pentru a elimina impuritățile apărute pe parcursul anilor și pentru a reîmprospăta apa, deoarece odată la cinci ani este necesară înlăturarea depunerilor.
Lucrările la artezienele de pe Timișorii 110, Micro 5, Salcâmilor, Aurel Vlaicu intersecție cu Caraiman, Privighetorii, Nicolae Titulescu și Mureșului vor dura aproximativ trei zile, timp în care se va lucra și noaptea.
Firma Formin, cu sediul social în Caransebeș, punct de lucru în Timișoara, cea care a preluat contractul de mentenanță, se va ocupa de întreţinerea fântânilor de alimentare cu apă potabilă din oraş.
Aceeași societatea are sarcina de a efectua atât analizele periodice, ce sunt necesare pentru controlul calităţii apei de băut, de la fântânile publice din municipiu, cât şi întreţinerea echipamentelor de captare, pompare şi a robineţilor.
În luna martie, fântânile de pe strada Salcâmilor și cea de pe strada Privighetorii colț cu Cloșca nu s-au încadrat în parametrii de potabilitate ai apei.