A dispărut oare dorinţa lugojenilor de a dona sânge?

Există un „mit” despre donarea de sânge, cum că în prezent oamenii sunt mai puţin dispuşi să doneze ca în trecut. Bineînţeles, punct de referinţă al acestei teorii este situaţia de dinainte de 1990, când cifrele erau cu adevărat impresionante.

Să fi dispărut între timp dorinţa de a dona sânge către semenii noştri?

Am solicitat un răspuns de la patru medici care au lucrat în sistemul de sănătate şi înainte de 1990 (dr. Maria Brazdă, dr. Ioan Cinghiţă, dr. Dan Traian Demeter, dr. Teodora Popescu), iar răspunsurile le-am sintetizat în în tot atâtea puncte care demontează mitul conştiinţei civice excepţionale de pe vremuri.

Aşadar:

1.Se făcea apel la unităţile militare, şi toţi soldaţii, fie că erau de acord sau nu, donau, pentru că în faţa lor erau comandanţii. Dacă-i ordin, cu plăcere! …

2. Se făcea o propagandă susţinută prin Sindicate, iar oamenii donau, pentru că dacă veneau apoi cu o cerere, se ţinea cont şi de acest aspect, chiar dacă nu pe faţă. Cei care nu donau, aveau motiv să fie trecuţi mai la… coada listei.

3. Apoi, desigur, donatori fruntaşi erau studenţii, dar nici ei nu erau toţi altruişti sau o făceau din motive pur umanitare. Pur şi simplu, profesorii le motivau o parte din… absenţe şi astfel se făcea coadă la donat de sânge.

4. Mai este ceva – hipertensivii donau de obicei benevol, pentru că după asta se simţeau mai bine, sângerarea fiind considerată un fel de tratament natural pentru hipertensiune.

Cu alte cuvinte, înainte de 1990, donarea de sânge, deşi ar fi trebuit să fie benevolă, era cam… obligatorie.