Cea de-a XIX ediţie a „Cupei Ana-Lugojana”, organizată de membrii Clubului Sportiv al Handicapaţilor Fizic „Maraton ’93” Lugoj, a debutat astăzi. Competiţia reuneşte în jur de 90 de sportivi cu handicap locomotor de la mai multe cluburi din ţară, dar şi din străinătate. Astfel pentru premiile puse în joc concurează sportivi din Cluj, Braşov, Galaţi, Bucureşti, Turda, Zalău şi Lugoj, dar şi sportivi de la patru cluburi din Ungaria.
Competiţia a debutat astăzi cu proba de atletism şi continuă cu proba de baschet în fotoliu rulant, iar de la ora 15 sportivii îşi vor arăta măiestria la tenis de masă, iar mâine între orele 9.30 -18.00 se vor desfăşura probele de tenis de masă pe echipe şi open tot la sala „Lavinia Miloşovici”.
„Suntem bucuroşi că am ajuns la cea de-a XIX ediţie, anul acesta au venit destul de mulţi participanţi atât din ţară cât şi din străinătate şi vreau să mulţumesc pe această cale tuturor celor care ne-au ajutat să organizăm acest eveniment, sponsorilor, Primărie Municipiului Lugoj şi tuturor celor care sunt prezenţi aici alături de noi” a declarat Dorina Vărgatu preşedinte al Clubului „Maraton’93” Lugoj.
„Suntem cei mai buni prieteni ai Lugojului, venim tocmai din Galaţi şi ne bucurăm că şi anul acesta am reuşit să fim prezenţi aici. Organizarea este foarte bună, competiţia este în toi şi aşteptăm la sfârşit rezultatele”, spune Monica Cristea membră a APH Sporting Club Galaţi.
Competiţia este organizată de Clubul Sportiv al Handicapaţilor Fizic“Maraton ’93″, cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Lugoj, Primăriei Lugoj, Consiliului Judeţean Timiş şi Direcţiei pentru Sport a Judeţului Timiş.