4.000 de lugojeni au luat calea Rusiei şi Donbasului – adevărata amploare a tragediei deportaților germani în Est

Atrocităţile comise de Ger­ma­nia nazistă pe teritoriile fostei URSS au fost plătite cu vârf şi îndesat de 4.000 de lugojeni, care au fost de­portaţi după război la mun­că forţată pe actualul teri­to­riu al Rusiei şi Ucrainei. În­tre ianuarie 1945 şi 17 mar­tie 1946, în jur de 4.000 de lu­gojeni de etnie germană au luat drumul exilului, a­lă­turi de conaţionali din Mar­gi­na, Făget, Bethausen, Nădrag, Da­­ro­va, Eichental (Săl­bă­gel), E­bendorf (Ştiuca) ori Bu­­ziaş, expediaţi din gara Lu­­goj.

Doar în ianuarie 1945, din Lugoj au fost deportate între 800 şi 1000 de per­soa­ne. Pentru unii a fost cea mai mare tragedie a vieţii, pen­tru alţii, ultimul drum, cel fără întoarcere. 15% din cei plecaţi, adică 600 de su­fle­te, au pierit în întinderile de gheaţă din Est.

Cei mai mulţi au murit în lagărele Bla­kalitov – Biela Kalitva. Au fost de­por­taţi ado­les­cenţi, bătrâni, femei tinere sau venerabile bunici, oa­meni născuţi în familii ger­mane din Lugoj, fără vreo legătură cu ori­bi­lul conflict în­ceput de Ger­ma­nia lui Hitler.

Ade­vă­ra­te­le cifre ale tragediei sunt re­le­vate de un istoric cu a­de­vă­rat pro­fe­sio­nist, pro­fe­so­rul Heinrich Lay, stabilit în Germania. El îşi merită ti­tlul de Cetăţean de Onoare al Lugojului, fie şi numai pen­tru do­cu­me­n­ta­re­le zgu­dui­toare, realizate cu trudă, pe această temă.

Ultimul document citat este datat 6 martie 1946. O scrisoare sosită la Bucureşti pe adresa lui Petru Groza, îl informa pe acesta că un grup de 47 de persoane de et­nie germană din Lugoj vor lua drumul deportării. Ci­frele oferite de pro­fe­sorul Lay spun că în 1994 mai tră­iau 240 de lugojeni de­por­taţi în fosta URSS, iar în 1999 mai erau în viaţă 153 de membri ai Reuniunii fo­ş­ti­lor deportaţi în Uniunea So­vietică.

Lugojeanca Helene Binder – traducătoare a ”Revizorului” lui Gogol, în lagăr

Lagărele spre care au fost trimişi miile de germani din Lu­goj au fost Ambiskaia, La­gărul 1039 -Kapitalnia, 1605 – Biela Kalitva (Do­neţk), 1220 – Volodarka

(Sverd­lovsk), 1029 – Gor­lov­ka, Rostovskaia Oblast, 1037 – Cestakova. Apoi, din 1947, cei deja aflaţi aco­lo au ajuns în lagărele 1037 – Romanka, Kramatovsk, Bu­ros, Blaka­li­tov, Stalino, Ufa (Ural), Res­takova, Iss (Ural) etc. Deşi condiţiile erau teribile, germanii din Lu­goj şi-au făcut con­ştiin­cioşi datoria. Ci­tată de pro­fesorul Hein­rich Lay, de­por­tata Helene Binder spu­nea că lugojenii din lagărul 1605 – Biela Kalitva sunt ”conştiincioşi, harnici şi dis­ciplinaţi”. De altfel, lu­go­jeanca Helene Binder are un merit cultural incredibil: ea a tradus ”Revizorul” lui Go­gol din limba rusă în ger­mană, în perioada în care a stat în lagăr!
Prima victimă înre­gis­tra­tă apare încă din 1944: Swetlak Maria, născută în Arm­bruster.

Pe lista victi­me­lor, întocmită cu greu de profesorul Lay, se numără: Amschlinger Ignacz (mort în 1946, în Rusia), Antalfi Johanna Irma (31 de ani, moartă în 1947, în Lagărul Blakalitov), Antalfi Josef (mort la Blakalitov, în 1947), Bahr Elisabeth (29 ani, moartă la Ambiskaia); Berenzi Martha (moartă la Blakalitov), Bernhardt Paul (38 de ani), mort la Mos­c­o­va, în 1948; Birling Josef (26 ani) mort în 1947, în Rusia; Bohneschuh An­dreas, 47 de ani, mort în 1947, în Ural; Erhard Franz (46 de ani), mort în 1945, în Lagărul 1037 – Romanka, Ru­sia; Feiler Michael, 43 de ani, mort în 1946, la Sta­lino; Fischer Paul, 46 ani, mort în 1945 la Cestakova;

Frei Elisabeth, moartă la 31 de ani în Lagărul 1605 – Blakalitov, în 1945; Fri­edrich Franz, 46 ani, mort în 1947, în Rusia, Grimm Mi­chael, mort în 1945, la 34 de ani, în Rusia, Hirsch Karl, 42 de ani, mort în 1947, în Rusia, Hladek Ka­ta­rina, 26 de ani, moartă în ac­cident de muncă la Rostov, în 1947, Holz Hein­rich, mort în Rusia, în 1947, la 38 de ani Horrasz Ni­ko­laus, mort la Stalino, la 46 de ani.
Lor li se adaugă Junker Rosl, 22 de ani, mort în Ru­sia (1946), Themmerer Franz, 40 de ani, mort în ’45 la Rostov Kaupe Mathias în vârstă de 44 ani, mort la Restakova în 1947, Klepper Anna, 24 de ani, moartă în 1946, Ru­sia, Kloss Gudrun, 28 de ani, moartă în Rusia, Kollar Johann, 42 de ani, mort în 1946, în Rusia, Kozilek Josef, 38 de ani, mort în 1947, în Rusia, Lesch Niko­laus, 45 de ani, mort în La­gă­rul 1039, Stalinskaia; Lipp Maria, născută în Kartaly care şi-a sfârşit zilele în ’47 în Rusia;

la doar 27 de ani Loch Johann (47 ani) mort în Rusia, în 1946, Lung Ştefan, de 26 de ani, mort în 1948 în Urali, Anna Mohilo (n. Schafer) moartă în a­ce­laşi lagăr 1605, la 29 de ani, împliniţi în 1946, Watzla­wek Etelka, în vârstă de 26 de ani etc.

Misterul tulburător al dispăruţilor

Retribuţia istoriei este u­neori cumplit de nedreaptă. Ne putem întreba ce vină au avut: Becker Etelka (24 de ani, moartă în 1945, în Lagărul Vo­lodarka), Fraunhoffer Lud­wig, 18 ani, mort în 1945, în Rusia; Konig Franz, 20 de ani, mort în 1947, în Rusia; Hiljer Anna, 21 ani, moartă la Stalino, în 1946, Hiljer Maria, 16 ani, moartă în 1946, în Rusia, Kutscherauer Anna (26 de ani) şi Kutscheraurer Etelka (21 de ani), ambele moarte în lagărul 1307, ultima în

accident de muncă, Steffler Friedrich, mort în Lagărul 1037 – Latuhina, în 1946, la 19 ani, Wild Anna, de 19 ani, moartă la Rostowskaia, în 1945, Wibiral Mag­da­le­na, 21 de ani, moartă în 1946, Lazarescu Rozalia, de 24 de ani, care şi-a găsit şi ea sfârşitul în 1946, ori Reiter Josefine, de 21 de ani, moartă la Cestakova în 1947 în Rusia?

Lista cuprinde un ”dispărut în Rusia”, pe numele lui Gilg Franz Josef, născut în 1928. Alte nume nu au de­cât nota morţii în Rusia:  Becker Anna, Ehlinger Ro­sa, Fohrich Eduard, Klepper Ka­tharine născută Frodl, Kipper Franz, Klein Ga­brielle şi Klein Hans, Pap Michael, Pape Josef, Pape Nikolaus, Reiter Franz, Rausch Johann, Schiller Mar­garethe, Roosz Mi­chael, Sculler Johann, Stoi­ca Johann, Streitmatter Jo­sef, Schweininger Kamilia, Franz Schmidt. Senetra Lo­renz, Stockl Wilhelm, Wan­de­lik Martin şi Victor, in­gi­nerul Otto Schmidt, Willer Johann, Zoller Georg, Zwein Alice etc. Există un imn în zece strofe al depor­ta­ţilor, care se numeşte ”Tief in Russland bei Sta­lino” – ”Adânc în Rusia, la Stalino” (n.r. – azi Doneţk – Ucraina).

Fotografiile originale din Lagărul 1028 Shasta Pecest, documente rarisime în ”Redeşteptarea”

“Nu am reuşit să cânt acest imn niciodată singur până la capăt, pentru că încep să plâng!”, ne spunea cu ceva ani în urmă lugojeanul Peter Tines, deportat la doar 17 ani la Mina Shasta Pecest, la­gărul 1028, din Ucraina. Cazul Peter Tines, despre care am scris la vremea res­p­ectivă (între timp dl. Tines s-a stins din viaţă), era un e­xemplu de nedreptate: de­por­tat la doar 17 ani, în con­diţiile în care teoretic vârsta minimă era de 18, plus că fratele său Heinrich nu lup­tase ca alţii în Wehrmacht, ci în Armata Română, la Re­gimentul 5 Vânători!

Pe­tru Tines a supravieţuit mun­cii în minele de căr­bu­ne, din ianuarie 1945 până în noiembrie 1949 şi ne-a lăsat trei documente rarissi­me, de mare valoare, şi a­nu­me trei fotografii din La­gă­rul 1028 Shasta Pecest, prin ca­re ilustrăm articolul de faţă.