Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” din Lugoj este gazda ediţiei a VIII-a a Concursului Interjudeţean de Chimie „Memorial Octavian Larionescu”. Concursul a început sâmbătă, 12 noiembrie, la ora 10.
„Olimpiadele şi concursurile şcolare reprezintă alternative importante, de mare însemnătate pentru elevi. Copiii au posibilitatea de a-şi compara cunoştinţele nu doar cu colegii de clasă, ci şi cu elevi din alte clase, alte şcoli şi, cum este cazul acestui concurs, cu elevi din alte judeţe. Concursul este la a opta ediţie şi avem 371 de elevi participanţi, reprezentând 39 de şcoli din patru judeţe: Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi Cluj. Partea financiară şi logistică a fost asigurată de colegiul nostru. Am fost ajutaţi şi de asociaţia profesorilor de chimie din Lugoj şi din zonă, cărora le mulţumim”, a declarat pentru „Redeşteptarea” prof. dr. Ioan Aurelian Sima, directorul Colegiului Naţional „Brediceanu”.
Sima adaugă că şi-a propus, ca director, să păstreze tot ceea ce s-a făcut până acum şi a fost bun, urmând ca fiecare proiect să fie îmbunătăţit şi, pe parcurs, să se adauge lucruri noi.
„Brediceanu reprezintă un brand, are cele mai bune rezultate din Lugoj şi din zonă la olimpiadele şcolare, la bacalaureat şi la evaluarea naţională. În acest context, reamintesc dorinţa noastră de a redobândi statutul de Şcoală Europeană, pe care l-am mai avut în 2007 şi 2011” adaugă directorul Aurelian Sima.
Concursul Interjudeţean de Chimie „Memorial Octavian Larionescu” este organizat de Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” şi Asociaţia „Profchim” din zona Lugoj, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Parteneri sunt Inspectoratul Şcolar judeţean Timiş, facultăţile de profil din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi Politehnicii timişorene, precum şi societatea Azur SA.























![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





