În noaptea de 8 spre 9 ianuarie, persoane necunoscute au pătruns într-un depozit de mobilă de pe strada Traian Vuia, de unde au sustras din birouri o casetă care conţinea bani şi valori de sute de mii de euro.

”Hoţii au forţat un geam termopan şi din interiorul clădirii au sustras o casetă metalică ce conţinea o sumă de bani. Deocamdată nu se ştie la cât se ridică valoarea sumei furate”, declara Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Conform unor surse, în casetă se aflau circa 200.000 de euro şi obiecte din aur, însă conducerea firmei nu ştie concret valoarea exactă a pagubei.
Poliţiştii din Lugoj şi ai Serviciului de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J Timiş cercetează la faţa locului cazul şi aşteaptă ca managerul să stabilească exact suma sustrasă.
Ei sunt ajutaţi şi de un câine de urmă adus din Timişoara. Interesant este că hoţii au pătruns nestingheriţi în incinta societăţii, deşi aceasta beneficiază de camere de supraveghere şi de paznic.
{gallery}furt_09012014{/gallery}