Cu toate că în acest an, chiar la 1 decembrie, de Ziua Națională a României, s-au desfășurat și alegerile parlamentare, cunoscutul ciclist lugojean Ștefan Hodi a plecat cu bicicleta spre Alba Iulia pentru a participa la festivitățile din Capitala Marii Uniri, așa cum o face din anul 2000.
Anul acesta, pentru a evita porțiunea de drum, de circa 10 kilometri, unde nu este autostradă și care este foarte aglomerată, Ștefan a ales ruta Făget, prin Săvârșin și Ilia. Astfel că, de această dată, a parcurs peste 200 de km, față de 177 km pe ruta obișnuită, iar la întoarcerea acasă a urmat același traseu, parcurgând în total peste 400 de kilometri.
Ștefan a plecat spre Alba Iulia sâmbătă, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, și, la fel ca în ultimii ani și-a petrecut noaptea la o pensiune din Orăștie, împărțindu-și drumul în trei etape, pentru a fi mai ușor de parcurs, pentru o persoană în vârstă de 57 de ani.
”Am făcut cei 200 de kilometri cu sufletul. Sunt bucuros că este timp frumos, lume multă și ce mă bucur, nu se scandează politic deloc, ceea ce înseamnă că oamenii au venit cu sufletul, nu au venit îndemnați de un partid politic, nu pentru a promova pe cineva. (…)Așa am considerat, acest moment să nu-mi lipsească și de fiecare dată să vin la Alba Iulia. N-am pedalat în tot cursul anului decât acasă și la serviciu și mi-a fost greu, dar asta mă ține în viață”, a declarat Ștefan Hodi pentru ziarulunirea.ro, subliniind că o să continue să vină la Alba Iulia atâta timp cât va putea, având o vârsta pe care o are.