Liceul Tehnologic ”Valeriu Braniște” din Lugoj s-a implicat anul acesta în campania Fundației elvețiene Terre des hommes, Ziua Ștafetei. Vineri, 22 noiembrie, 14 elevi au avut prilejul să descopere 12 meserii, alături de mentori locali, profesioniști în diverse domenii de activitate.
Liceenii brănișteni au ales să afle mai multe despre o varietate de profesii, fiecare cu satisfacțiile și provocările aferente. Astfel, Sebastian Bocan a descoperit cum este să fii judecător (mentor Carmella Cordoș), Andrei Antonescu și Alexandru Lazăr au ales transportul feroviar (mentor Dorina Faur), Natanael Iriciuc a vrut să afle tainele meseriei de bucătar (mentor Elena Oprișoni), Alexandru Jivan, pe ale meseriei de IT-ist (mentor Valeriu Stincuța), Daniel Mihăilă a descoperit profesia de medic stomatolog (mentor medic stomatolog Anca Maria Delliomini), Patrick Petric, pe cea de șef de magazin (mentor Gabriela Timofte, Profi), Corina Sasan, pe cea de reporter TV (mentor Alina Damian), Alice Harpău, pe cea de psiholog (mentor Cristina Furdean), Cosmin Hartibo, pe cea de profesor (mentor prof. Gabriela Paulescu), Patricia Drăghia, meseria de contabil (mentor Corina Pântea), Nicolas Novac, pe cea de cadru militar (mentor col. Ion Teca).
Redacția Redeșteptarea a avut de asemenea oaspeți din rândul elevilor. Vanessa Novăcescu și Robert Jurj (mentori Adelina Tomescu și Ion Moldovan) au venit pregătiți să afle totul despre meseria de redactor. Curioși, liceenii au pus întrebări pertinente și au învățat cum ajunge informația să devină articol.
”Mi-am dorit să văd cum este să fii redactor pentru că îmi place să scriu. Multă lume îmi spune că am și un talent pe chestia asta, mi s-a mai spus că aș putea să devenit jurnalist. Mi se pare o opțiune bună pentru viitor, dar încă nu știu pe ce o să mă axez. Experiența mi-a plăcut foarte mult, mi se pare foarte interesantă și partea de tehnoredactare, cum se aranjează articolele în pagină”, ne-a declarat Vanessa Novăcescu.
Și Robert Jurj a fost plăcut surprins de munca la redacție.
”Am ales să vin la redacție pentru că îmi place foarte mult să comunic cu oamenii. Eu sunt o persoană extrovertită și comunicativă. Când mă pasionează un subiect mă deocumentez foarte mult, nu fac nimic altceva. Cel mai mult mi-a plăcut și mie partea de tehnoredactare, dar și partea despre interviuri și scris, pentru că și mie îmi place foarte mult să scriu”, spune tânărul licean.
În cadrul Zilei Ștafetei, clasa a XI-a a avut de asemenea prilejul să experimenteze meseriile viitorului, folosind tehnologia digitală, prin ochelarii destinați realității virtuale și boxa Alexa.