Ultima oră

Ziua Mondială a Diabetului – testări gratuite de glicemie la Lugoj

Aproximativ 28.000 de persoane cu diabet sunt înregistrate în judeţul Timiş, însă numărul real poate fi mai mare

MondialZiua Mondială a Diabetului este marcată în fiecare an în data de 14 noiembrie. Cu această ocazie, la iniţiativa Clubului Lions „Ana Lugojana” din Lugoj, începând cu ora 17.00, în faţa Primăriei Municipiului Lugoj, lugojenii vor fi testaţi gratuit de către medici specialişti, pentru stabilirea nivelului de glicemie.

„Scopul acţiunii este creşterea cuantumului informaţional al populaţiei cu privire la factorii de risc, simptomele dar şi prevenirea acestei maladii. În Lugoj, această acţiune se află la a treia ediţie şi se va testa glicemia pentru toate persoanele doritoare”, a declarat preşedinta Clubului Lions „Ana Lugojana”, Silvia Lera.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului se aprind lumini albastre care îmbracă clădiri şi monumente istorice din toată lumea, simbolizând speranţa luptei împotriva acestei maladii. În urmă cu doi ani şi Lugojul s-a alăturat marilor oraşe care au celebrat această zi, Primăria Municipiului „purtând” lumina de culoare albastră, alături de 452 de clădiri şi monumente din ţări ca Argentina, Canada, Egipt, Franţa, Germania, India, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Pakistan, Qatar, Rusia, Venezuela etc. Potrivit reprezentanţilor Clubului Lions, mai mult ca sigur Primăria va purta şi anul acesta lumina de culoare albastră.

Fumatul, consumul excesiv de alcool, sedentarismul, nutriţia dezechilibrată, obezitatea şi stresul sunt cei mai importanţi factori de risc ai diabetului. Setea exagerată, scăderea în greutate fără motiv şi slăbirea vederii sunt principalele sale semne de debut.

Aproximativ 28.000 de persoane cu diabet sunt înregistrate în judeţul Timiş. Peste două milioane de români suferă de această maladie gravă, iar numărul celor care sunt în faza de prediabet este mult mai mare, România ocupând locul al doilea în Europa, după Turcia, la acest capitol.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE