Ultima oră

Ziua Hectarelor

MondialCând, prin sudul României, foştii inundaţi din 2005 ciocneau ouă în apă pân’ genunchi, cam pe tot mapamondul se sărbătorea Ziua Pământului, o chestie cu declaraţii, baloane şi semne de exclamaţie. A fost o bună ocazie pentru a se trage semnale de alarmă în legătură cu încălzirea globală şi intrarea apei în aragaze, dar la noi au sărbătorit-o doar ISU, pompierii şi jandarmii, chemaţi să scoată broaştele de sub paturi şi purceii din poduri, că babele şi moşii erau deja la coadă la apă minerală. E-adevărat că, după ce-au halit mielul, au defilat şi şefii sus-puşi (nu toţi, că promulgatorul, şmecher, s-a dat la fund până trece viitura) într-o barcă plimbată de şase inşi în veste portocalii, dar asta nu se pune, că apa nu mai avea nici jumătate de metru, după cum se zbenguiau cameramanii în jurul cortegiului de înalte feţe guvernamentaliceşti, ciocli administrativi, clopotari şi lumânărari politici.

În anul 1852, Abraham Lincoln, preşedintele Statelor Unite ale Americii, a făcut o ofertă în care zicea că să cumpere teritoriul unui trib de indieni, promiţându-le o rezervaţie. A primit un răspuns memorabil din partea şefului Seattle, după care s-a dat şi numele cunoscutului oraş, Din el, spre ţinere de minte într-o ţară ca România, în care pământul nu e pământ, ci hectare, cităm: „Dacă vă vindem pământul, trebuie să vă amintiţi şi să învăţaţi copiii voştri că râurile sunt fraţii noştri şi ai voştri. De aceea, va trebui să oferiţi râului bunătatea pe care nu aţi oferit-o fratelui. Ştim că omul alb nu ne înţelege. Pentru el un pământ este la fel ca şi oricare altul. Faţă de pământul-mamă şi fratele-cer se poartă ca faţă de lucruri care se pot cumpăra, prăda, vinde ca vitele sau podoabe strălucitoare. Lăcomia lui va distruge pământul şi va lăsa în urmă pustiu”.

După ce-am năvălit în democraţie ca soldatul rus în pivniţa cu butoaie de vin a lui nea Boască, partidele noastre şi barosanii din spatele lor au transformat pământul ţării în hectare şi au purces la treabă: au strâns de gât satele până le-au modificat genetic – cei în vârstă au devenit o adunătură de bătrâni resemnaţi, cei între două vârste au devenit şiruri de emigranţi, iar cei tineri ciurde de manelişti de profesie liber-cugetători. De-aici la vale, lucrurile merg ca unse: au apărut uriaşe moşii fanariote, ca pe vremea lui Pazvante Chiorul, de se răsucesc în mormânt onorabilele reforme agrare înfăptuite de Cuza-Vodă, regele Ferdinand, ba chiar şi de Petru Groza! La munte, lucrurile au degenerat spre vremurile lui Lăcustă-Vodă: retrocedări de munţi întregi, defrişări care, însumate, ating jumătate de milion de hectare, exporturi gigantice de buşteni şi cherestea la nemţi, turci, austrieci, unguri, arabi şi oricine sare cu banul. Vinovaţi?

Toate firele duc la partide şi exponenţii lor din numeroasele instituţii care au pus şi pun umărul la chelirea patrimoniului forestier. Se taie, fără frică, peste tot, de-au ajuns drujba şi taf-ul să fie propuse pentru stema ţării! Din toată afacerea asta uriaşă, drujbiştii primesc o căcărează, iar camionagii un carici, dar la nivel de ştabi milioanele de oiro curg ca rumeguşul! Deşi inundaţiile sunt la fel de frecvente ca operaţiile la buci, ţâţe şi buze ale Drăguşancei sau ca ciomăgelile stradale dintre clanurile de ciorditori cu palate, pădurile şi digurile nu par a interesa decât pe cei care, din cauza viiturii, nu mai pot ajunge la buda din fundul curţii şi se cacă de pe balcon. În mod serios, doar nişte ong-uri de tineri idealişti şi indignările de pe internet mai au treabă cu pământul şi cu pădurile astea pentru care au murit atâta amar de românaşi de-a lungul istoriei…

„Va trebui să vă învăţaţi copiii că sub tălpile lor este cenuşa strămoşilor noştri. Pentru ca să respectaţi pământul, le veţi spune că pământul lor este bogat prin viaţa străbunilor noştri. Va trebui să vă învăţaţi copiii, aşa cum îi învăţăm noi pe ai noştri, că pământul ne e mamă. Ce păţeşte pământul, păţesc şi copiii lui. Dacă omul scuipă pe pământ, se scuipă pe sine însuşi. Pământul nu aparţine omului. Omul aparţine pământului.” Aşa se încheia scrisoarea lui moş Seattle…

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE