Ultima oră

Zile pline de activităţi pentru elevii de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 şi Colegiul ”Iulia Hasdeu”

Copiii au vizitat Adăpostul de câini, Căminul Anita Heim şi au participat la vănătoarea de comori

Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 4 au deschis seria activităţilor din cadrul săptămânii „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” printr-o vizită la adăpostul Asociaţiei „Free Amely 2007”, situat între Tapia şi Măguri.

Căţeii au fost plimbaţi cu lesa, s-au jucat cu copiii şi s-au bucurat de toată atenţia lor.

„Elevii au văzut cuştile şi au stat de vorbă cu îngrijitorii despre modul de îngrijire şi hrănire a câinilor. În cadrul acestei vizite s-a încheiat un parteneriat cu adăpostul, urmând să li se trimită lunar hrană, donată de copii. Câţiva dintre copii s-au oferit să adopte căţeluşi”, a declarat directorul Şcolii Gimnaziale Nr. 4, prof. Sebastian Gheorghiţă.

Activitate creativă – „Propria mea poveste”

În cadrul acestei activităţi, copiii au fost stimulaţi să-şi dezvolte imaginaţia prin crearea unei poveşti. Pentru început, ei şi-au ales eroii poveştii extrăgând din cutia cu surprize imagini cu diverse animale şi cu locuri în care acestea îşi pot desfăşura acţiunea poveştii. Aceste imagini le-au lipit şi colorat aşa cum şi-au imaginat, apoi şi-au dat frâu liber imaginaţiei creând o poveste, pe care le-au prezentat-o colegilor.Toate povestile au fost adunate într-o lucrare colectivă: ”Cărticica cu poveşti a clasei”.

Vizită la Căminul de Bătrâni „Anita Heim”

Elevii au încântat bunicii cu un scurt program artistic, le-au oferit pachete de Paşti şi coşuleţe confecţionate chiar de ei în timpul orelor de abilităţi practice.

„Elevii claselor pregătitoare au făcut un popas la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, unde preotul Alin Vărzaru i-a împărtăşit. Pe drum, cadrele didactice au profitat de oportunitate pentru a le reaminti regulile de circulaţie, modul corect de traversare al străzii, regulile de comportament civilizat ce se cer a fi respectate pe stradă”, a spus prof. Aurelia Korber.

Au vizionat piesa de teatru – “Concertul din pădure”

Elevii şi profesorii de la Şcoala 4 au mers apoi la Teatrul “Traian Grozăvescu”, unde au vizionat spectacolul “Concertul din pădure”.

„O zi foarte plăcută pentru elevii ciclului primar ai şcolii noastre care au avut o participare de-a dreptul activă, aceştia dialogând cu personajele, aplaudând cu multă putere momentele plăcute din spectacol şi ajutând  chiar personajul preferat în îndeplinirea ţelului propus, aşa încât, în final, totul să se termine cu bine. Foarte entuziasmaţi, la final elevii au afirmat că aşteaptă cu nerăbdare şi alte provocări de acest gen. A fost o activitate distractivă, dar în acelaşi timp şi educativă, elevii realizând că, dincolo de activitatea de zi cu zi, există şi alte activităţi care să le stimuleze creativitatea”, a spus prof. Ramona Subţire.

Elevii de la Hasdeu au organizat concursul „Comorile Lugojului”

Elevii din clasele a IX-a C, a IX-a E și a XI-a E de la Colegiul Naţional ”Iulia Hasdeu” Lugoj au organizat ediția a III-a a concursului ”Comorile Lugojului”. Concursul a pus elevii de la Hasdeu în situația de a descoperi, pe baza unor indicii și hărți, cele mai importante obiective culturale și arhitectonice din Lugoj. Elevii, lucrând în echipe, au fotografiat aceste obiective culturale și istorice din Lugoj, descoperind astfel și trecutul orașului nostru. Echipele câștigătoare au fost premiate cu diplome și tricouri cu mesajul Hasdeu – 110 ani, 1903/1904- 2013/2014. Proiectul a fost cofinanțat de Consiliul Județean Timiș prin Agenda Culturală.

 Şcoala Gimnazială Nr. 4

Colegiul Naţional ”Iulia Hasdeu”

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE