Ultima oră

Zile de muzică şi fotografie! Cezar Costescu şi prietenii, live la English Pub

MondialCezar Costescu şi prietenii, adică trupa “Fazz”, revin la English Pub cu un concert live, dar şi cu un repertoriu inedit. Evenimentul are loc în 7 septembrie, de la ora 19.

Ideea s-a născut la recentul concert susţinut de Freddy Stauber şi Erich Gross, unde Cezar Costescu, fostul coleg de formaţie al lui Freddy la legendara trupă “Logic”, s-a aflat în public.

“Sunt convins că trupa lui Cezar Costescu va oferi lugojenilor o seară foarte reuşită. Ei au mai cântat la clubul nostru şi publicul îi aştepta de ceva vreme să revină. Concertul va fi unul deosebit, din cel puţin două motive. În primul rând, vocalista formaţiei, Bianca Micşa, a absovit Facultatea de Medicină din Timişoara şi este deja medic, se pre­gă­teşte de rezidenţiat. Probabil că va avea mai puţin timp pentru a fi alături de formaţia de suflet. În al doilea rând, muzicienii lugojeni vor aborda un repertoriu special, dife­rit de cel cântat la Zilele O­ra­şului. Va fi o surpriză mu­zi­cală oferită melomanilor noştri”, a declarat amfitrionul clubului, Dan Haica, pentru “Redeşteptarea”.

“Fazz” va evolua în postura consacrată: Cezar Costescu (chitară solo), Bianca Micşa (voce), Marius Bosneac (tobe), şi “Miţă” Su­bota (bass), la care se a­dău­ga, probabil, la clape, tâ­nă­rul Eduard Argalaş.

De altfel, alături de Tania Ionescu, Edi a susţinut recent un recital de succes la clubul de artă lugojean. Concertul este programat în aer liber, pe terasa clubului. Rezervări la concertul trupei lui Cezar Costescu se pot face la telefon 0722 561 561.

Dan Haica ne-a mai oferit o mică avan­pre­mie­ră a evenimentelor toamnei: un concert Adrian Sidoreanu în 20 septembrie şi o ex­po­ziţie internaţională de fotografie, la care vor participa doi fotografi din Danemarca şi unul din Ungaria, alături de timişorenii Lucian Ionică, Dan Buruleanu, Mihai Zegrea, care au mai expus la “English Pub”.

Lugojul va fi reprezentat de Gabi Brezeanu, un artist apreciat de public şi de critica de specialitate.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE