Ultima oră

Zece lebede au poposit pe râul Bega, în zona localității Belinț. Localnicii le păzesc împotriva braconierilor!

Spectacol pe râul Bega în zona satului Belinț. Un grup de lebede și-au găsit refugiu în zona podului care traversează apa. Localnicii sunt încântați și spun că păsările nu sunt pentru prima dată în zonă, în urmă cu patru ani un grup de lebede poposind în aval, în zona Chizătău.

“Au venit în urmă cu vreo săptămână și nu au mai plecat. În total sunt zece. Două mature și opt pui. Cred că sunt aceleași care au mai fost aici și în urmă cu trei-patru ani”, spune Dănuț Vodă, șeful grupei de vânători de la Belinț.

Acesta povestește că lebedele sunt păzite de localnici ca să nu fie omorâte de câini sau prinse de braconieri.  ”Zilele trecute am fost și eu să am grijă de ele. Acum e fiul meu, că pe mine m-a cam prins răceala. Suntem atenți ca nu cumva să încerce cineva să le prindă”, povestește șeful vânătorilor din Belinț.

Specialiștii spun că, pe timpul iernii, lebedele caută golfurile și zonele liniștite, ferite de viscol. În România, lebedele se află pe lista păsărilor protejate de lege. Oamenii nu au voie să le vâneze. Fapta se pedepseşte penal cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Foto: Dănuț Vodă

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Zece lebede au poposit pe râul Bega, în zona localității Belinț. Localnicii le păzesc împotriva braconierilor!

  1. In principiu nu e bine sa faceti publica locatia unde se gasesc animale salbatice. Dati idei raufacatorilor.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE