- Redesteptarea.ro - http://redesteptarea.ro -

Zamă de grinţaiguri

Mondial [1]Să bagi de seamă şi să ai pe masă:
– un pui întreg căsăpit cu săcurea;
– ale buiezi verzi câte o legătură:, pătrunjel, ţelină, leuştean, mărar.
Tot din verzituri, două fire de tarhon, două de cimbru, unu de busuioc;
– ceapă cât te îndură Dumnezeu şi ficatul;
– morcovi groşi ca mâna – două bucăţi;
– un păstârnac, doi pătrunjei mai mărunţi;
– doi crumpi mari cât pumnul;
– un pumn de orez spălat şi pus la umflat;
– vin alb sec şi aspru, o litruţă;
– smântână grasă şi iaurt proaspăt din biu;
– două ouă proaspete pentru dres zama.
Ei şi prima şi prima dată să iei toate grenţaigurile, adică buruienile verzi şi să le toci toporăşte adică mari, că asta-i un secret al zamei şi după aia să le aruci într-o oală adâncă în care clocoteşte uleiul de două degete. Dar să nu fie focul tare ci molcuţ, că grenţaigurile trebuie mai mult să fiarbă. Şi peste ele arunci o lingură cu vârf de sare şi o linguriţă de piper. Şi acesta-i alt secret că asta-i toată mirodenia mâncării. Ei şi când s-au făcut grenţaigurile maronii şi încep să fie tari ca băţul le scoţi cu paleta şi le arunci la coş.
Şi în uleiul care s-a schimbat la culoare şi s-a făcut verzuliu, să prăjeşti bucăţile puiului până prind obraz rumen. Şi le scoţi şi pe ele afară la odihnă şi în acelaşi oloi căleşti, de data asta la foc iute, toate rădăcinoasele pe care le-ai dat pe răzătoarea a fină, ca firul de păr. Şi când s-or călit ele, pui înapoi bucăţile de carne de pui, şi torni cinstit vreo patru litre de apă şi litruţa de vin. Şi mai adaogi crumpii tăiaţi cuburi în palmă şi orezul înflorit şi te duci cam o jumătate de ceas într-ale tale. Şi când te-ai întors, tragi oala de pe foc, şi ai grijă să nu leşini de la damful ei de grenţaiguri aromate. Şi faci o dresătură din smântână şi iaurt bătute cu ouă proaspete şi o torni cetişor în oală mestecând iuta-iuta cu lingura de lemn ca să încorporeze în zeamă. Şi o să ai o fiertură cu obraz în ape, ba galben, ba verde ba portocaliu de la morcovii căliţi şi dacă ai şi neşte zeamă de la corcoduşe să îi dai ceva acreală, acela eşti.
Şi dacă nu, nu!