Ultima oră

Vulturii Lugoj joacă vineri etapa a IV-a acasă cu Millenium Giarmata

După primele trei etape ale Campionatului Diviziei C, Vulturii Lugoj se situează pe locul 5

Echipa de fotbal Vulturii Lugoj va disputa vineri, 19 septembrie de la ora 17, cea de-a IV-a etapă a Campionatului, pe teren propriu în compania formaţiei Millenium Giarmata, echipă care vine după doar o victorie şi două înfrângeri consecutive. Meciul nu va fi deloc uşor, iar formaţia lugojeană are nevoie de sprijinul suporterilor.

„Cu Giarmata va fi un meci dificil, chiar dacă echipa vine după două înfrângeri consecutive, este o echipă imprevizibilă. Giarmata va veni vineri la Lugoj pentru a-şi recupera punctele pierdute pe teren propriu, dar ţinând cont că vom juca pe teren propriu şi în faţa propriilor suporteri nici nu ne gândim la alt rezultat decât victoria. Am foarte mare încredere în băieţii mei şi sperăm să trecem cu bine peste problemele pe care le avem în această săptămâna cu privire la terenurile de antrenament care sunt ude din cauza vremi nefavorabile”, a declarat Cosmin Petruescu, tehnicianul echipei lugojene.

După primele trei etape ale Campionatului Diviziei C, Vulturii, deşi au obţinut două victorii şi o înfrângere se situează pe locul 5 în clasamnetul Ligii cu 6 puncte. Primele clasate sunt Mama Mia Becicherecu Mic cu 9 puncte, urmată de CS Naţional Sebiş şi FC Hunedoara cu câte 7 puncte şi UTA Bătrâna Doamnă cu 6 puncte.

Programul etapei a IV-a :
FC Hunedoara – Becicherecu Mic
ACSVM Craiova – Ştiinţa Turceni
Pandurii II – Minerul Motru
Naţional Sebiş – UTA Bătrâna Doamnă
ACSO Filiaşi – Minerul Mehedinţi
Vulturii Lugoj – Millenium Giarmata
CS Ineu stă.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE