Ultima oră

Vulturii Lugoj învinşi în deplasare de UTA Bătrâna Doamnă

Echipa de fotbal Vulturii Lugoj s-a deplasat sâmbătă, 18 octombrie la Arad, unde a disputat cea de-a opta etapă a campionatului Diviziei C, seria a IV-a,  împotriva echipei UTA Bătrâna Doamnă.

Echipa lugojeană  a practicat un fotbal de calitate,  creându-şi numeroase ocazii de gol şi chiar reuşind să marcheze în prima repriză un gol validat de către arbitrul central care, mai apoi, a revenit asupra deciziei în urma semnalizării unuia dintre tuşieri, acesta reclamând un presupus  fault comis la centrul terenului de către unul dintre fotbaliştii lugojeni.

Până la urmă, cei care au marcat au fost jucătorii echipei gazdă, în urma unei faze la care lugojenii au solicitat offside.

În debutul reprizei secunde arădenii au reuşit să-şi dubleze avantajul pentru ca mai apoi să închidă tabela la 3-0, un scor mult prea aspru care nu reflectă absolut deloc realitatea din teren şi nota de echilibru dintre cele două echipe.

Diferenţa a fost făcută şi de obiectivele celor două echipe, de-o parte gazdele cu ambiţii  mari pentru promovarea în eşalonul secund, iar de cealaltă parte elevii lui Cosmin Petruescu , care luptă pentru evitarea retrogradării .

Deşi lugojenii au etalat un fotbal bun, aceştia se întorc, din păcate, fără să acumuleze nici măcar un punct în clasament.

„A fost un rezultat total nefavorabil, un 3-0 după care nu ar mai fi multe de spus, dar paradoxal fără să fiu ipocrit cred că am făcut cel mai bun joc al nostru din Campionat. Rezultatul nu reflectă absolut deloc realitatea din teren, lucru recunoscut de toţi cei prezenţi la meci. Am fost foarte naivi în unele momente mai ales pe fază defensivă, iar  dacă noi am ratat 3-4 oportunităţi foarte bune de a marca, au făcut-o gazdele ori de câte ori au avut ocazia. Sunt mulţumit de joc, de atitudinea pe care am avut-o, mai puţin de unele greşeli personale care au dus la primirea golurilor doi și trei”, a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul echipei Vulturii Lugoj.

După înfrângerea suferită la Arad, Vulturii Lugoj se clasează pe locul opt în clasamentul ligii cu 10 puncte acumulate din cele două victorii şi un egal, obţinute până în prezent.

Vulturii Lugoj vor primi săptămâna viitoare vizita echipei ASRA Apa Craiova. Meciul se va disputa vineri, 24 octombrie, de la orele 15, pe Stadionul „Tineretului” din Lugoj.

n cele şase etape jucate până acum echipa lugojeană a reuşit 3 victorii, 2 înfrângeri şi un egal, acumulând astfel 10 puncte şi clasându-se pe locul 6. – See more at: http://redesteptarea.ro/vulturii-vor-infrunta-sambata-uta-batrana-doamna-dupa-o-etapa-de-pauza_1824613.html#sthash.2xrM52cU.dpuf

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

CLOSE
CLOSE