Echipa de fotbal Vulturii Lugoj, transformată recent în CSM Lugoj, prin hotărârea Consiliului Local de joi, 6 august, dispută în 12 august, de la ora 17.30 primul meci oficial.
Fotbaliştii antrenaţi de trioul Petruescu, Jivulescu, Micşa vor întâlni în Cupa României, ediţia 2015-2016, lângă Timişoara, formaţia Millenium Giarmata, din liga a III-a, seria a IV-a.
Lugojenii debutează astfel în noul sezon competiţional. “Sperăm într-un rezultat bun.
Ca de fiecare dată vom aborda jocul pentru a avea un final pozitiv” a spus profesorul Cosmin Petruescu, antrenorul CSM Lugoj. Formaţia care se antrenează pe Stadionul “Tineretului” a finalizat prima parte a perioadei de pregătire fără nici o înfrângere.