Ultima oră

Vremurile când lugojenii se bucurau de iarnă în… sania cu zurgălăi

MondialPe vremea când iarna era iarnă şi ţinea trei luni, nu trei zile, lugojenii se bucurau de sezonul rece în… sania cu zurgălăi. Mijloc de transport şi distracţie ideală, sania trasă de cal a fost o îndrăgită apariţie pe străzile oraşului, mai ales de către copii.

Sania cu cai era nu numai bucuria celor mici, ci era şi mijloc de transport pentru hrană şi combustibil de foc, taxi pentru domnii şi doamnele care veneau cu trenul, de la gară şi chiar şi ambulanţă pentru doctori sau pentru pacienţii aflaţi la necaz.

La ora actuală, doar inginerul Cotizo Negruţiu, care deţine nu mai puţin de nouă atelaje, are şi o sanie cu zurgălăi ”faină” şi deplin funcţională. Chiar dacă sania cu cai şi-a trăit traiul, ea a rămas şi azi o amintire frumoasă, pe care o evocăm împreună cu profesoara Cornelia Mariş, ing. Cotizo Negruţiu, ing. Ivan Eric Bloch şi Vasile Belinţan, preşe­din­tele Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj, organizaţie care a sărbătorit recent, la 13 decembrie, 24 de ani de la reînfiinţare.

Sania mică, sania mare şi sania cu cai

”Locurile favorite de distracţie hibernală a lugojenilor erau Dealul Viilor, acolo unde mergeam cu săniile cele mari, dar şi dealurile din jurul Lugojului, de la Satu Mic şi Herendeşti. Acolo mergeam cu sania trasă de cai. Încăpeam şi 10-12 copii într-o astfel de sanie, puneam pături pe banchetele de lemn şi ne înghesuiam fericiţi unii în alţii”, îşi aminteşte profesoara Cornelia Mariş.

Este adevărat, panta ameţitoare a Dealului Viilor era foarte apreciată ca loc de săniuş, dar era şi periculoasă. Aici au avut loc accidente soldate, din păcate, cu urmări pe viaţă.

Pârtie de săniuş mai era pe malul Timişului, de ambele părţi ale taluzului, cea dinspre râu fiind mai periculoasă, pentru că ajungeai până în mijlocul Timişului şi testai cât de mult ţine gheaţa. Preferatul numărul unu al părinţilor şi al copilașilor mici era panta lină de lângă Casa Liszka, fostul sediu al Sindicatului învăţământului. Acolo te puteai da fără pericol!

Oricât ar fi fost de îndrăgite de copii, săniile cu cai aveau ca destinaţie principală cărăuşia, atât în perioada ante şi interbelică, pecum şi în perioada comunistă de început, când toate CAP-urile şi IAS-urile aveau sănii cu cai.

”Lugojenii foloseau săniile cu cai pentru cărăuşie, mergeau cu ele la sat, la pădure, la piaţă. Cu aceste sănii se cărau alimente – carne, lapte, dar şi combustibil, cărbune sau lemne. Nu era vorba de cantităţi mari, dar cât să ajungă în casă. Iarna, eu veneam cu tata, de la IAS Honorici, cu sania trasă de cai. Eram înfofoliţi în pături, în blănuri, dar era tare frumos! În orice caz, drumurile nu erau asfaltate. Cel mai adesea erau din pământ bătătorit sau, în cel mai bun caz, erau pietruite. Dar, oricât de iarnă era, nu îţi spărgeai capul pe drum. Fiecare făcea curat în faţa casei, chiar şi pe drum, oamenii aveau conştiinţă şi era ceva firesc. Erai de ruşine dacă nu curăţai zăpada din faţa casei, nu aşteptai să vină primarul, ca acum. Alte vremuri!”, spune Cornelia Mariş.

Spectacol de patinaj şi hochei pe Timiş

Timişul fiind îngheţat bocnă câteva săptămâni bune la rând, între cele două poduri aveau loc adevărate spectacole de patinaj şi chiar meciuri improvizate de hochei. Marele handbalist şi antrenor Ioan Kunst Ghermănescu spunea că pe apa îngheţată a Timişului a deprins tainele patinajului.

”Se patina pe Timiş, era spectacol de patinaj pe gheaţă, în faţă la Bredi sau la cinema. Unii, precum Ioan Kunst Ghermănescu sau profesorul Ocsi Ehmann, un bun sportiv, chiar aveau talent. Copilaşii mai mici măturau gheaţa pentru hocheişti, care încingeau meciuri în toată regula. Cei mai aprigi hocheişti erau fraţii Gelu şi Dan Tite, Rolf Deobald, Ivan Eric Bloch, Micki Matei şi alţii”, îşi aminteşte profesoara Mariş.

”Crenguţe” şi ”floricele”

Despre perioada când se patina pe Timiş ne povesteşte chiar unul din patinatorii acelor zile, ing. Ivan Eric Bloch, azi preşedinte al Comunităţii Evreieşti din Lugoj. ”Domnul Gall era un om extroardinar. Eu şi alţi copii, de la el am învăţat patinajul. Am început cu crenguţele, care erau acele alunecări stânga-dreapta, de o parte şi de alta a axului deplasării şi ajungând la floricele, aşa le spuneam la piruete şi alte figuri”, îşi aminteşte cu drag domnul Bloch. Astăzi, când iarna pe Timiş se plimbă lebede, cormorani, stârci sau răţuşte sălbatice, aceste poveşti par ireale. Cornelia Mariş confirmă ceea ce lugojenii mai în vârstă îşi amintesc: faptul că Timişul era atât de îngheţat, încât sloiurile erau îndepărtate cu dinamită.

”Timişul îngheţa bocnă în fiecare an. Eram în liceu, mergeam la colegele de la internat şi am prins chiar momentul în care armata a detonat dinamita pusă să spargă gheaţa”, îşi aminteşte Cornelia Mariş.

În timp ce Dealul Viilor era împânzit de săniuţe, unii lugojeni, printre care Virgiliu Streian (fiul profesorului Nicolae Streian, azi în vârstă de 95 de ani, respectat veteran de război), Micki Matei sau Lucian Borbil, erau schiori neîntrecuţi.

Prin Lugoj, cu sania trasă de câine

Tot profesoara Mariş ne povesteşte cum o vecină de a sa, Adriana Coroiu, avea un câine lup. Acesta aparţinuse trupelor de grăniceri, fusese împuşcat din greşeală şi vedea cu un singur ochi. Dar era foarte bine dresat şi devenise câinele ideal de sanie. De altfel, săniile pentru copii – cu sau fără spătar – erau foarte uşoare, construite exclusiv din lemn, cu o şină de metal pe tălpi, ca să alunece mai bine.

Cotizo Negruţiu deţine singura sanie funcţională din oraş

Ing. Cotizo Negruţiu este lugojeanul deţine singura sanie ”de gală” funcţională din oraş.
”La Lugoj, toţi paorii aveau sanie de cărat lemne şi de umblat iarna, dar puţini aveau sănii de gală, care erau un fel de birje pe tălpici. Printre aceştia, se numărau Puiu Călăiţă de pe Măgeruţa, a lu’ Troacă, de pe Paul Chinezu, fraţii Cocoş, care aveau şi birje şi sănii – unul pe Măgeruţa, altul pe Splaiul Sporturilor de azi şi Mişi Ferencz, de pe Libertăţii”, arată Cotizo. El explică: o sanie ”de gală” are banchete, ca o birjă. Tălpile erau cu şină de lemn şi platbandă de metal. Săniile de transport erau fără ”pantă” (platbandă). Caii avea zurgălăi şi hamuri de gală, împodobite cu ”şălanguri” (ornamente cu ciucuri roşii pe margini). Peste hamurile cailor se puneau ”feranguri”, adică perdele subţiri, ţesute. Hamurile erau negre, cu ţinte nichelate sau alămite, iar ”ferangurile” cele mai frumoase erau cele ”gal­bine”, adică aurii. Iar pe bănci se punea o pătură, o poniavă, numită ”pricoiţă”, dar şi blană de oaie, care era mai călduroasă. Domnul Viorel Marcu de pe str. Libertăţii are o sanie moştenire de familie, transmisă de la tatăl lui, Traian Marcu. Sania este funcţională, dar trebuie pusă la punct, pentru că a stat mult timp într-un şopron din curte şi nu a fost conservată în mod special.

”Taximetre” şi ambulanţe de iarnă

Alte amintiri interesante are Vasile Belinţan. El spune că vizitiii care se respectau aveau vara birjă şi iarna sanie. Printre aceştia se numărau fraţii Schlier, Becker şi Weiss, care aveau birjele cele mai elegante, precum şi Ambruş din Neumanntelep. ”Iarna, staţiile de birje de la Poşta Veche, de la Imperial, lângă gară, de la ceasul electric ori de la spital se transformau în staţii de sănii. Săniile aveau scris pe ele cu vopsea albă TX şi apoi numărul de circulaţie. Săniile erau echivalentul birjelor, iarna. Nu pot uita ce frumos stăteau aliniate săniile la Dacia, cu caii acoperiţi cu un fel de prelate. Săniile erau vopsite în roşu şi aveau ornamente din fier forjat. Erau pregătite pături frumoase pentru doamne. Caii aveau zurgălăi, adică clopoţei, şi un fel de clopoţei rotunzi, mai mici cu biluţe de metal înăuntru, care se puneau la pieptul cailor şi la care le spuneam cingălăi. Aşa că fiecare sanie avea claxon personalizat, că era concurenţă mare între vizi­tii”, spune Belinţan.

”Trenuleţul” săniuţelor!

Vizitiii făceau bucuria copiilor, legau săniuţele ”trenuleţ” şi le duceau prin oraş, trase de un cal! Belinţan mai aminteşte şi de un domn Olaru, care era foarte ocupat iarna. Era vizitiu pe sania spitalului şi, fie noapte, fie zi, ducea medicii sau pacienţii la spital. Aceste vremuri s-au dus de mult, dar ele merită să fie păstrate într-un fel de ramă a timpului!

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.