Ultima oră

Vor înființa un cor! Avocații din Timiș vor să cânte de Crăciun

Săptămâna viitoare, în Timișoara, se va constitui primul Cor al Avocaților din Timiș, grup care urmează să se implice în strângerea de fonduri pentru proiecte caritabile.

Carturesti.ro

Corul va debuta cu un Concert de Crăciun organizat în parteneriat cu Fundatia United Way Romania iar în prezent caută să își întregească echipa. Avocații interesați, copiii, nepoții sau finii acestora sunt așteptați la întâlnirea de formare a grupului vocal din data de 24 octombrie, la sediul Facultății de Drept, în amfiteatrul A1, orele 18.30.

„Pentru a face parte din cor primează dorința de a cânta – abilitățile vocale fiind perfectibile prin exercițiu. La întâlnirea de formare a grupului vom cânta împreună, începătorii fiind susținuți de persoane cu experiență. De asemenea, dorim ca acest demers să fie unul deopotrivă plăcut pentru membrii corului și public, precum și un prilej de coeziune socială a avocaților, în cauze caritabile”, a spus inițiatorul corului, av. Paul-Filip Ciucur.

Viziunea avocaților din cor este că prin muzică pot fi depășite vârsta, statutul social și toate barierele care stau în calea legării unor relații umane frumoase și sincere. Donațiile colectate cu ocazia debutului de Crăciun urmează să fie direcționate prin intermediul Fundației United Way Romania către copiii nevoiași cărora le lipsesc hrana caldă, adăpostul și cele necesare studiului. Inițiativa formării corului și a proiectului concertului de Crăciun sunt sprijinite de Baroul Timiș.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Vor înființa un cor! Avocații din Timiș vor să cânte de Crăciun

  1. De ce nu si un cor al judecatorilor sau altul al procurorilor ?

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE