Ultima oră

Volebalistă de la CSM Lugoj exclusă din lotul naţional în favoarea altei lugojence

diana-tataruDupă ce în urmă cu câteva zile antrenorul Paul Bogdan, care a fost numit de curând antrenor second al echipei naţionale de volei, declara că Irina Alexandru a fost convocată la lotul naţional de senioare al României.

diana-tataruDupă ce în urmă cu câteva zile antrenorul Paul Bogdan, care a fost numit de curând antrenor second al echipei naţionale de volei, declara că Irina Alexandru a fost convocată la lotul naţional de senioare al României. În ultimul moment antrenorul principal al lotului, Atanas Petrov şi-a schimbat decizia şi a hotărât să convoace pe o altă jucătoare de la Lugoj, este vorba despre Diana Tătaru, căpitanul echipei.

Paul Bogdan a precizat că schimbarea deciziei s-a datorat faptului că echipa naţională avea nevoie de ridicători, postul pe care îl ocupă Diana Tătaru şi nu de universali, postul în care joacă Irina Alexandru.

”A fost nevoie de mai mulţi ridicători şi de mai puţini universali. Astfel s-a hotărât că vor fi convocaţi doar trei universali, pentru că împreună cu Irina erau vreo cinci.

Iniţial, antrenorul intenţiona să o convoace pe Irina la lot, dar între timp şi-a schimbat viziunea. Acela era un lot provizoriu şi nu erau făcute convocările. Eu eram destul de sigur că va rămâne Irina Alexandru, însă ulterior antrenorul principal a hotărât altceva”, a declarat Paul Bogdan.

Antrenorul formaţiei lugojene a apreciat evoluţia Dianei Tătaru în ultimul sezon, însă este de părere că după jocul prestat, ambele jucătoare, atât Alexandru, cât şi Tătaru meritau o convocare.

”Diana a avut un sezon bun. Mai are până se se formeze ca şi coordonator, însă este într-un trend ascendent, iar convocarea în lotul lârgit reflectă un anumit nivel în care se află. Din punctul meu de vedere era normal ca într-un lot tânăr de Ligă Europeană să se regăsească şi Diana Tătaru şi Irina Alexandru”, a încheiat Paul Bogdan.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE