Ultima oră

[FOTO] Viitorul în mâinile mele! Lugojul, modern și civilizat în 2060

MondialProiectul educativ ”Viitorul în mânile mele”, organizat de multinaţionala Honeywell Life Safety Lugoj, a ajuns anul acesta la cea de a XI-a ediție și a adus împreună 24 de elevi din clasa a XI-a de la Liceele Teoretice ”Coriolan Brediceanu” și ”Iulia Hasdeu”, dar și de la Liceul Tehnologic ”Valeriu Braniște”.

Pentru a lua parte la proiect, tinerii au redactat eseuri despre cum arată viitorul în viziunea lor, iar dintre cele 67 trimise către firmă, 24 au fost selecționate.

Joi, 6 iunie, a fost ziua în care liceenii au dat frâu liber creativităţii. Împărțiți în două echipe mixte, au creat din materiale reciclabile puse la dispoziţie de multinațională machete ale Lugojului anului 2060. Un exercițiu de imaginație interesant, prin care elevii au împărtășit celor prezenți viziunea lor despre cum ar trebui să arate Lugojul viitorului.

Cele două echipe au pus accentul pe spațiile verzi, dar și pe unitățile spitalicești și industrie.

”În primul rând, ne-am gândit la transport, ar fi util să existe un metrou. Apoi ne-am gândit la bicicliști și am creat în machetă piste și parcări pentru biciclete. Ne-am gândit și la un parc pentru animale, un altul de distracții, un centru de tineret unde cei ca noi pot să meargă să practice sporturi, muzică, desen. Am creat și un parc industrial, un centru medical modern, un turn panoramic, iar pe râul Timiș am amplasat vaporașe”, ne-a declarat Maria Jipa, elevă la Brediceanu.

Nici sfera educațională nu a fost dată la o parte. Noua generație și-ar dori să aibă mai multe domenii de studiu în orașul natal, dar și un Lugoj mai ordonat, cu locuri de parcare subterane, precum și spații amenajate pentru petrecerea timpului liber.

”Echipa noastră crede că ar fi foarte util pentru Lugoj să aibă încă o universitate, cu mai multe specializări, iar tinerii să nu mai fie nevoiți să plece în alte orașe să studieze. Credem că orașul ar trebui să profite mult mai mult de resursele pe care le are și ne-am gândit să transformăm Timișul într-un canal navigabil și să avem un centru de închiriat bărcuțe”, explică Fernanda Bărbosu, elevă la Hasdeu.

Managerul proiectului este Silvia Curuțiu, iar alături de organizatori, din partea partenerilor la proiect au fost prezenți reprezentanți ai Primăriei Municipiului Lugoj, dar și profesori de la liceele participante.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE