Ultima oră

VIDEO – Nepotul primarului de Lugoj este imaginea uneia dintre cele mai mari companii din lume

Lucian BoldeaUn lugojean este personajul principal în clipul de prezentare al uneia dintre cele mai importante companii din lume. Lucian Boldea, nepotul primarului din Lugoj, vorbeşte despre siguranţa consumatorului şi despre standardele de laborator care se reflectă în produsele firmei EASTMAN, un colos în industria mondială a produselor din plastic.

Mondial

Un lugojean este personajul principal în clipul de prezentare al uneia dintre cele mai importante companii din lume. Lucian Boldea, nepotul primarului din Lugoj, vorbeşte despre siguranţa consumatorului şi despre standardele de laborator care se reflectă în produsele firmei EASTMAN, un colos în industria mondială a produselor din plastic.

La ora actuală, Boldea este vicepreşedinte şi manager general al Specialty Plastics Business Organization din cadrul Eastman Chemical Company, un brand al industriei mondiale de profil.

Lugojean de succes

Doctor în chimie organică al Universităţii din Florida (1997), Lucian Boldea a condus în SUA un business cu 600 de milioane de dolari – cifră de afaceri anuală.

Lucian Boldea şi-a obţinut masteratul la Universitatea din Pennsylvania, unde l-a avut ca şi coleg pe patronul de la Mittal Steel. După o ascensiune profesională rapidă, Lucian Boldea a condus o divizie a marii firme americane Eastman Chemicals.

Pe Lucian Boldea l-am întâlnit la Lugoj, atunci când tânărul manager de succes revenise din SUA pentru întâlnirea cu foştii colegi bredicenişti, la împlinirea a două decenii de la absolvirea liceului.

Lucian Boldea s-a născut la Lugoj, în 1971. Tatăl său, Bujor Boldea, a fost mecanic şef la Textila Lugoj. Băiatul a început învăţătura la Şcoala generală nr. 6 din Lugoj. Primele patru clase le-a urmat la secţia germană, la d-na învăţătoare  Hubov, apoi ciclul gimnazial la clasa d-nei Paul. Urmează Liceul Brediceanu, absolvit cu promoţia 1989. După un insucces la admiterea la Facultatea de Medicină, intră în acelaşi an la cursurile serale ale Facultăţii de Chimie, pregătind cariera de mai târziu.

Visul american, la 19 ani

În luna septembrie a anului 1990, emigrează în S.U.A, împreună cu cea care îi va deveni soţie, Melania (de loc din Petroşani). Cei doi tineri căsătoriţi trec testul de limba engleză Toeffel şi sunt admişi la University of West Florida din Pensacola, în primăvara anului 1991. Este un colegiu de patru ani pe care îl absolvă la 25 aprilie 1992 (adică într-un an!), Lucian în specialitatea chimie, iar Melania, la fizică.

Întrebat dacă le-a fost uşor, Lucian Boldea spune că americanii le deschid poarta celor care luptă: “Ajuns în America, am pornit de la zero, dar când ai 19 ani, te simţi invincibil, nimic nu ţi se pare greu. La 19 ani, eram deja căsătorit, am plecat cu soţia împreună. Ei folosesc termenul “Visul american” – “American dream”, care atrage emigranţii din toată lumea. Pentru mine, visul acesta înseamnă: dacă lucrezi şi dacă urmezi regulile sistemului american, atunci te integrezi şi reuşeşti. Nu trebuie să cunoşti pe nimeni, nu-ţi trebuie rude, poţi reuşi pe cont propriu.”

În toamna aceluiaşi an, amândoi sunt admişi la Graduate School la University of Florida Gainesville, într-un program de doctorat. La doar 25 de ani, Lucian îşi sustine teza în decembrie 1996. În acceaşi perioadă, soţia lui obtine un master în fizică, însă îşi schimbă opţiunile şi se îndreaptă spre medicină, devenind medic patru ani mai târziu.
Lucian este angajat de firma Eastman Chemicals chiar înainte de a-şi susţine teza, fiind recomandat de profesorii săi.

Promovare rapidă – cel mai tânăr director de la Eastman Chemicals

“În sistemul american nu este greu să te integrezi, pentru că nu există idei preconcepute – nu contează de unde eşti, de unde vii, ce culoare ai, contează doar ce poţi să faci. E adevărat, la început, când ajungi acolo şi ai un accent diferit, localnicii se uită un pic diferit la tine, însă, după aceea când văd că eşti inteligent, cinstit, că lucrezi, nu mai ai nici o problemă şi de atunci încolo drumul depinde de tine sută la sută” – îşi explică Lucian succesul.

Promovează rapid, fiind mereu cel mai tânăr într-o poziţie de conducere. Eastman Chemicals are cam 8.000 de angajaţi. Compania este pe propriile picioare din 1994, când firma mamă s-a separat, dar mai există şi acum un Eastman Kodak (vă mai amintiţi de faimoasa peliculă Eastman Color, care apărea pe genericele filmelor din anii 60-70?). Acest Eastman Kodak şi-a schimbat obiectul de activitate, devenind ceva în genul Hewlett Packard, profilându-se pe imprimante performante, consumabile şi fotografie digitală.

Aşa a ajuns Lucian Boldea să conducă o importantă divizie a Eastman Chemicals, cu o cifră de afaceri ameţitoare. “Sunt director al unui business la Eastman Chemicals, iar cifra de afaceri a business-ului pentru care eu sunt responsabil este de 600 de milioane de dolari – cifra de afaceri anuală. Domeniul este al materialelor plastice. Ne luptăm şi noi cu criza, ca toată lumea, însă eu văd criza ca pe un lucru normal, economia mondială e ciclică şi ea va creşte din nou”, spune lugojeanul, care poartă acum titulatura de “business unit Director – speciality plastics”, spunea el la acea dată.

Singurul lugojean absolvent de Ivy League

Din câte ştim, Lucian Boldea este singurul lugojean care a absolvit o şcoală aparţinând de ” Ivy League School ” din America. El a fost admis şi a obţinut un MBA la Warthon School of Bussines, University of Pennsylvania, care face parte din ” Ivy League”. Ca o curiozitate, la absolvire, cuvântarea de încheiere  a fost susţinută de dl. Mittal, cel cu oţelul de la Galaţi, şi el fiind unul din absolvenţi. “Ivy League înseamnă un grup de universităţi de elită, din care fac parte Harvard, Yale, University of Pennsilvania, etc. Sunt universităţi private, foarte selecte. Uşile nu se deschid automat cu asta, însă e un punct important în CV-ul absolvenţilor. Ultimii patru preşedinţi ai Americii sunt Ivy League – Obama a studiat la Harvard, Bush jr. tot la Harvard, Bush senior la Yale, ca şi Clinton”, spune Lucian Boldea. Între timp, familia Lucian şi Melania Boldea s-a mărit cu trei 3 băieţi, de 11, 8 şi 4 ani. O familie perfect integrată, care trăieşte din plin visul american.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE