Ultima oră

VIDEO! În cadrul concertului Aurei Twarowska se vor strânge fonduri pentru o asociaţie de protecţia animalelor

Asociaţia Free Amely 2007 va folosi suma primită pentru a extinde adăpostul de câini de pe drumul Tapiei

MondialMiercuri, 13 august, mezzosoprana Aura Avram Twarowska revine în oraşul natal cu un concert de zile mari. Intitulat „Serenata”, concertul se va desfăşura la sala Teatrului Municpial „Traian Grozăvescu” de la ora 19.

Programul de două ore va conţine creaţii ale compozitorului şi dirijorului lugojean Tiberiu Brediceanu, precum şi ale lui Paolo Tosti, Manuel de Falla, Frederic Chopin, Franz Liszt şi alţii. La program se vor adăuga arii celebre din Opere. De altfel, numele concertului a fost inspirat de creaţia omonimă – “La Serenata” a lui Paolo Tosti.

Aura Twarowska va fi acompaniată de pianistul olandez Raymond Janssen, cel cu care a încheiat recent înregistrările pentru un album pe compact disc cu creaţiile lui Tiberiu Brediceanu.

Intrarea va fi gratuită, însă în cadrul evenimentului publicul va avea ocazia în premieră să ajute la strângerea de fonduri pentru o organizaţie de protecţia animalelor.

Asociaţia Free Amely 2007 va folosi suma primită pentru a extinde adăpostul de câini de pe drumul Tapiei şi în beneficiul pisicilor fără stăpân care cutreieră Lugojul. Aura Twarowska, însoţită de Raymond Janssen, a vizitat astăzi adăpostul Asociaţiei Free Amely.

„Suntem onoraţi pentru faptul că Aura Twarowska asociază numele ei cu asociaţia noastră. Nu contează ce sumă se strânge din urne, oricât este un ajutor”, ne-a declarat entuziasmată Elena Balaj, preşedinta Free Amely.

Concertul este organizat de Cadenza, Asociaţia Pro Philarmonia, Banat-Art, Primăria Lugoj şi Casa de Cultură a Municipiului.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

CLOSE
CLOSE