Ultima oră

[VIDEO] Consilier local lugojean, luat în șuturi la alegerile PMP Timiș

Disputa pentru supremaţia filialei PMP Timiş, pentru care au candidat Roxana Iliescu și Cornel Sămărtinean, a încins spiritele sâmbătă, 31 martie.

Alegerile, care au avut loc la Timișoara, au degenerat în momentul în care Roxana Iliescu a vrut să preia cuvântul, iar mai mulți membri au fost scoși afară cu scandal și îmbrânceli.

Printre cei agresaţi au fost lugojenii Fedor Maşniţă, consilier local al municipiului de pe Timiş, şi Ramona Dzitac, care a participat în calitate de delegat, susținători ai Roxanei Iliescu.

„Am fost scoasă afară în îmbrânceli de către bodyguarzi. Am fost trântită de ziduri şi lovită în zona rinichiului. Şi colegul meu, Fedor Maşniţă, consilier local al Primăriei Lugoj, a fost scos cu violenţă. Am înţeles că a fost lovit cu piciorul”, a declarat Ramona Dzitac, membru PMP Lugoj.

În timp ce era escortat afară, consilierul lugojean a fost lovit de către proaspătul secretar executiv CEJ al PMP Timiș, Ioan Brășneanu, Mașniță replicând agresorului „de ce dai în mine? De ce ai dat în mine cu piciorul?! Mâine îţi fac plângere penală”.

Atacatorul nu s-a lăsat și l-a amenințat pe consilierul lugojean că ” te calc pe cap cu tot cu plângerea penală. Nu îți este, măh, rușine, nesimțitule. Eu plătesc cotizația, iar tu mă faci pe mine jegos?”.

În legătură cu incidentul din cadrul alegerilor, în care Ioan Brășneanu l-a atacat pe consilier, Fedor Mășniță a publicat o imagine în care secretarul executiv are lipit pe frunte euro și numără bani, comentând asupra imaginii: „Ioan Brășneanu, noul secretar executiv CEJ PMP Timiș. Eu, în calitate de secretar general PMP Lugoj, am scos împreună cu echipa un scor de 11,3 % pentru PMP la Lugoj la alegerile locale. Domnul nu era la noi în partid… El, se pare că știe să numere bani. Și mai știe ceva! Să dea cu piciorul în susținătorii Roxanei Iliescu”.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*