Ultima oră

Viceprimarul unei comune din apropierea Lugojului a făcut parte din ESCORTA LUI CEAUŞESCU

Viceprimarul unei comune de lângă Lugoj a făcut parte timp de un an şi trei luni din escorta personală a lui Nicolae Ceauşescu. Conducea una din celebrele Dacii negre care însoţeau coloana dictatorului!

Tripon Murariu, în vârstă de 45 de ani, care în prezent este viceprimarul comunei Bethausen, a fost escorta fostului preşedinte pe aproape toată durata satisfacerii stagiului militar. Din cele 16 luni de armată, 15 le-a făcut la costum, cămaşă şi cravată.

„Am fost încorporat în ianuarie 1987 la securitate, la Bucureşti. M-am eliberat în mai 1988, însă la doar o lună de stagiu, chiar în prima zi după ce am depus jurământul am fost chemat şi testat trei zile pentru a deveni escorta cuplului dictatorial. Mai aveam un coleg din Brăila şi pentru noi a fost o onoare. Din sutele de militari, doar doi erau selectaţi pentru astfel de misiuni. 15 luni nu am ştiut ce înseamnă haina militară”, povesteşte Tripon Murariu.

La baza alegerii sale au stat mai multe criterii: fizicul – 1,83 metri înălţime şi 83 de kilograme, coeficientul de inteligenţă, dar şi permisul auto. Actualul viceprimar avea permis de profesionist cu gradele A,B,C şi E în urma absolvirii Liceului Auto din Timişoara.

„Eram şofer profesionist şi acest lucru a contat foarte mult, pentru că noi escortam maşina prezidenţială din autoturismele la volanul cărora ne aflam. Eram escortă unu, doi sau trei cu rolul de a flanca autovehiculul în care se afla Ceauşescu, având alături tot timpul un aghiotant de-al său. Erau patru maşini care erau lângă cea în care se afla el. Un antemergător şi noi trei în spate. În cazul unui atentat, unul dintre autoturisme strângea în spate, iar celelalte două acopereau părţile laterale şi continuau să circule până când preşedintele era scos în siguranţă din locul unde erau problemele. Am făcut sute de ore de antrenament pentru a ne coordona perfect, însă au fost şi exerciţii de pregătire în lupta corp la corp sau tragere asemenea celor care le efectuează în prezent S.P.P – iştii. Aveam tot timpul la noi un pistol Carpaţi cu muniţie”, spune viceprimarul.

Conducea o Dacie blindată

În timp ce dictatorul îşi făcea vizitele într-un Renault 20, escortele îşi făceau treaba în Dacii 1310… blindate.

„Erau construite special şi foarte stabile. Din cauza blindajului erau şi foarte grele şi aveau consumul mare. Odată, am demarat greoi şi am gripat cutia de viteze, deşi autoturismul nu avea efectuaţi mai mult de 5.000 de kilometri.
A fost singura problemă pe care am avut-o cu Dacia ce mi-a fost încredinţată. Nu mi-a reproşat nimeni nimic, pentru că între noi exista un respect reciproc foarte mare. Eu eram sergent, dar erau alţii cu funcţii şi grade foarte mari. Nu ţineau cont de acest fapt şi era un spirit de colegialitate totală”, îşi mai aduce aminte fosta escortă prezidenţială.

În cele 15 luni cât a stat în preajma lui Nicolae Ceauşescu, militarul Murariu a însoţit cuplul prezidenţial în sute de vizite, atât de lucru, cât şi de recreere.

„Noi îl duceam şi îl luam de la aeroport. Apoi, a fost un caz când am plecat la mare, la Neptun, de-acolo am revenit în Bucureşti şi am plecat la o vânătoare în judeţul Galaţi. Ne-am întors de la Dunăre din nou în Bucureşti şi am plecat în vizită de lucru la Satu Mare. Astfel de rute erau destul de dese. În faţa noastră poliţia şi trupele de securitate îşi făceau treaba şi asigurau siguranţa traseelor. Apoi, aveam şi alte misiuni, cum ar fi de a-i aduce diverse lucruri de la vila din Snagov sau din cea de pe Primăverii”, mai spune Tripon Murariu.

Obligat să stea la şapte metri distanţă faţă de cuplul prezidenţial

Viceprimarul nu a dat niciodată mâna cu cuplul dictatorial în perioada cât l-a apărat.

„Misiunea noastră era clară, aceea de a însoţi maşina prezidenţială. Conducătorii ţării nu ne-au întins niciodată mâna, dar nu am fost instruiţi pentru astfel de gesturi, ci pentru a-i apăra. În plus, păstram tot timpul o distanţă de cel puţin şapte metri faţă de ei, până la urcarea în autoturism. Era totul foarte bine stabilit. Ca şi militar, doresc oricui să ajungă în preajma preşedintelui”, mai declară fosta escortă.

În momentul eliberării, lui Tripon Murariu i s-a propus să rămână în cadrul Direcţiei V, însă a refuzat acest lucru. După un an şi jumătate de la lăsarea sa la vatră, soţii Ceauşescu au fost îndepărtaţi de la conducerea ţării. În tot acest timp nu a fost verificat sau deranjat de vreun securist. Este sergent major în rezervă.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE