Ultima oră

Veste proastă pentru chiriașii ANL! Chiriile se majorează din nou

Consilierii lugojeni au aprobat, în şedinţa ordinară din 31 august, o nouă metodologie de calcul după care vor fi stabilite chiriile la blocurile ANL din strada Panait Cerna şi Ţesători.

După creşterile semnificative de anul trecut, când chiriaşii ANL s-au trezit că au de plătit în unele cazuri mai mult decât la apartamentele din blocurile vechi, din oraş, o nouă modificare va aduce o creştere usturătoare a cuantumului pentru cei care stau în chirie şi au sub 35 de ani.

“Nu pot să dau o estimare cu cât va creşte chiria, dar este o creştere importantă în cazul celor care au sub 35 de ani, iar la cei peste 35 poate fi o scădere”, a explicat Ovidiu Voloşciuc, economist în cadrul compartimentul Patrimoniu – Investiţii.

La stabilirea chiriei, dictată de noile modificări legislative, se va ţine cont de rangul localităţii (Lugojul – rangul II), venitul individual, iar în cazul celor peste 35 de ani se stabileşte o cotă de 1%  din valoarea de înlocuire a construcţiei, care se aplică la valoarea de inventar a locuinţei.

Contractele de închiriere se stabilesc pe o durată de 5 ani şi vor cuprinde clauze de recalculare a chiriei pentru cei care au împlinit 35 de ani.

După expirarea perioadei contractuale, prelungirea contractului se face pentru un an. Valoarea chirie lunare se stabileşte luând în calcul venitul brut pe membru de familie raportat la salariul minim brut pe economie.

Chiria este stabilită de autorităţile locale având la bază şi valoarea de înlocuire a construcţiei, durata de amortizare, valoarea cheltuielilor pentru menţinerea  stării de folosinţă normal, valoarea cheltuielilor de administrare

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE