Ultima oră

Vehicul viitorului, proiectat de un lugojean, masterand la Facultatea de Arte

Un tânăr lugojean a proiectat şi construit de la A la Z un vehicul care pare desprins dintr-un film science fiction. Este vorba de o tricicletă electrică cu un design deosebit, care pare desprins din viitor.  Vehiculul este opera lui Claudiu Petrean, aflat în anul I de masterat la Facultatea de Arte a Universităţii din Timişoara, secţia Design Produs.

O lucrare de licenţă mai puţin obişnuită

Născut la Lugoj în 1990, Claudiu Petrean a avut de mic o înclinaţie artistică, dar şi pentru tehnică, domenii considerate de obicei opuse.

“De mic mi-a plăcut să desenez, de aceea am şi optat pentru Colegiul Tehnic Valeriu Branişte, secţia de Design Vestimentar. După absolvire, am zis să nu mă grăbesc cu facultatea şi mi-am luat timp de gândire un an. Am ales Facultatea de Arte a Universităţii din Timişoara, secţia Design Produs. Am făcut trei ani licenţa şi acum sunt la masterat, în anul I”, se prezintă Claudiu. Şi-a ales ca lucrare de licenţă construirea unui vehicul pe care l-a numit “Vehicul Urban Ecologic”.

Din start, lucrarea de licenţă a tânărului lugojean a fost o multiplă provocare.

“Ideea era să proiectez un vehicul pe trei roţi, care să fie ecologic, să folosească curent electric pentru propulsie şi să poată fi acţionat alternativ cu pedale. În acelaşi timp, am imaginat un vehicul care să te apere de intemperii, să fie comod şi ergonomic”, arată Claudiu Petrean.

Îmbinare a artei cu tehnica

Realizarea a fost o adevărată provocare. Proiectul s-a dovedit a fi unul foarte complex, pentru că aborda domenii foarte diferite, care trebuiau armonizate într-un singur produs.

“Nu a fost vorba doar de design, ci şi de ergonomie, de partea electrică, de alimentare, de baterii, de teste de drum etc. Pentru mine, a fost şi provocarea de a termina totul la timp. Am început lucrul la tricicletă în ianuarie şi am terminat-o în luna iulie”, explică Claudiu.

Deşi mai are nevoie de mici ajustări, vehiculul a făcut deja o impresie foarte bună la Târgul Regional de Inovare din Regiunea Vest de la Arad, unde a fost prezentat în premieră.

“Evident, este o primă variantă a vehiculului, pe care l-am realizat cu materiale avute la îndemână – ţevi pătrate de fier, plexiglas pentru partea de acoperiş etc. Pe viitor voi folosi materiale mai uşoare, fibră de sticlă şi aluminiu, care vor uşura vehiculul şi îi vor îmbunătăţi performanţele”, arată studentul lugojean.

Colegii şi profesorii au avut “bilet gratuit” la testele vehiculului

Triciclul realizat de Claudiu Petrean are în jur de 50 kg şi pentru realizarea sa au fost cheltuiţi cam 1.000 de lei. Pentru partea de propulsie, Claudiu a folosit un motor electric destul de puternic, gata făcut, pe care l-a adaptat pentru vehiculul său. Motorul dezvoltă o viteză maximă de circa 40 km pe oră, iar autonomia de mers este de aproximativ 50 km.

“Singura problemă este timpul relativ mare de încărcare al bateriilor, care este de şase ore. Încărcarea se face la priză, iar pentru asta am folosit baterii produse în Ungaria, o ţară care a luat deja în serios producţia de vehicule electrice. Desigur, e nevoie şi de o baterie mai performantă”, spune Claudiu, care adaugă că testele de drum s-au făcut la Lugoj, pe strada 13 Decembrie, dar şi la Timişoara, unde toţi colegii şi profesorii care au dorit au putut face o cursă cu ineditul triciclu.

Un vehicul gândit de la început pentru producţia de serie

Din start, Claudiu spune că a gândit acest vehicul pentru producţia de serie.

“Avantajele sunt că nu consumă benzină, dar nici prea mult curent. Este deci ieftin şi are atât acţionare electrică, cât şi cu pedale. Este ideal pentru o persoană în vârstă, care se poate deplasa fără efort. În plus, vehiculul poate fi demontat, ajustat şi reglat pentru persoane de conformaţii şi înălţimi diferite. Copertina poate fi dată jos pe vreme bună. M-am gândit şi la o variantă pe paru roţi, pentru două persoane”, spune Claudiu.

La proiect mai au colaborat profesorul Florea Hariton, inginer în aeronautică, prof. univ. dr. Radu Moga, pe partea de ergonomie şi prof. univ. dr. Iosif Mihailo, pe partea “artistică”, de prezentare.

“Marele meu câştig din acest proiect este că am ajuns să cunosc tot procesul de realizare a unui astfel de vehicul. Am învăţat multe, mai ales la capitolul combinării dintre partea tehnică şi cea artistică, de design”, spune Claudiu Petrean.

În viziunea sa, viitorele aplicaţii vor avea îmbunătăţiri la capitolul materiale folosite, performanţe ale bateriei, dar şi dimensiuni.

“Noi trebuie să reducem decalajul faţă de alte ţări care deja au luat în serios vehiculele ecologice”, este încredinţat Claudiu, care doreşte ca astfel de vehicule urbane ecologice să intre cât mai curând în producţia de serie.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE